Manifestări dedicate comemorării Revoluției din 1989 de la Cluj

Asociaţiile de revoluţionari din Cluj, împreună cu Instituţia Prefectului şi Primăria municipiului Cluj-Napoca vor organiza, marți 21 decembrie, o serie de activităţi de comemorare a Revoluţiei din ’89. Manifestările vor începe la ora 10,00, pe podul de peste Someş, aflat lângă Hotel Astoria, unde la 21 decembrie 1989, au fost ucişi primii trei manifestanţi.

Aici vor fi depuse coroane de flori, după care, începând cu ora 11, la Monumentul “Stâlpi Împuşcaţi” din Piaţa Unirii, va avea loc o slujbă religioasă, se vor depune jerbe de flori şi se va cânta Imnul Naţional al României, “Deşteaptă-te, române”, şi colinzi.

De aici, participanţii vor parcurge traseul B-dul Eroilor, Piaţa Ştefan cel Mare, până la Cimitirul Eroilor de Calea Turzii, unde începând cu ora 12 va fi oficiată o slujbă religioasă, urmată de depuneri de coroane şi onorul militar. La aceeaşi oră, se vor depune jerbe de flori în locurile în care au fost împuşcaţi manifestanţi din Piaţa Mărăşti, strada Moţilor, iar în cimitirul din Mănăştur va avea loc un parastas în memoria clujenilor căzuţi pentru libertate.

Organizatorii au anunțat că manifestările se vor desfășura cu respectarea strictă a regulilor de distanțare fizică și socială prevăzute în reglementările în vigoare la nivel național privind prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Dezbatere pe tema Revoluției Române din 1989

Impactul Revoluției asupra istoriei recente a poporului român va fi dezbătut online în cadrul unei mese rotunde organizată, marți, de Primăria Municipiului Cluj-Napoca în colaborare cu Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei, Institutul Revoluției Române din Decembrie 1989 și Asociaţia pentru Adevărul Revoluţiei Cluj-Napoca. La eveniment vor lua parte Emil Boc, primarul municipiului Cluj-Napoca, Petre Roman-director general al Institutului Revoluției Române din Decembrie 1989, Dorel Vișan-membru în Colegiul Național IRRD 1989, Gheorghe Pastor-membru în Colegiul Național IRRD 1989, Cristina Popa- președintele Asociației pentru Adevărul Revoluției Cluj-Napoca, Dorel Lăpușan-vicepreședintele Asociației pentru Adevărul Revoluției Cluj-Napoca, Viorel Luca-președintele Asociației Luptătorilor 21 Decembrie, Cristian Matei-Asociația de Caritate Revoluția Română, Horia Pintican-președinte Asociației 22 Decembrie Cluj-Napoca și Andrei Marga, prof. univ. dr., fost ministru al Educației. Evenimentul are loc în 21 decembrie începând cu ora 16.

În contextul împlinirii a 32 de ani la căderea regimului comunist, în perioada 21 decembrie 2021 – 15 ianuarie 2022, va fi organizată expoziția de fotografie situată pe Bulevardul Eroilor și care surprinde momentele cheie ale Revoluției, prin imagini din acea iarnă de foc, de un mare impact vizual și emoţional. Cu ajutorul fotografiilor surprinse în acele zile, expoziția reface, din perspectivă cronologică, derularea evenimentelor sângeroase de la sfârșitul anului 1989, din principalele orașe ale României.

Expoziția este compusă din fotografii ce ilustrează evenimentele Revoluției din decembrie 1989 în Cluj-Napoca, dar și în alte orașe din țară: București și Timișoara. Imaginile expuse reprezintă realitatea trăită de revoluționarii care au luat parte la evenimentele din decembrie 1989, devenind martiri prin sacrificiul lor pentru idealul libertății.

Vernisaj Expoziție de fotografie dedicată Eroilor și Martirilor Revoluției din Decembrie 1989 pe Bulevardul Eroilor are loc, marți 21 decembrie, la ora 13, 30, lângă Monumentul Memorandiștilor.

 

Cosmin PURIȘ

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut