Mali: Războiul aproape secret

Las Provincias

Războiul din Mali este cel mai puţin vizibil din acest secol şi mulţi se plîng de lipsa de informaţii; un lucru neobişnuit după abundenţa de imagini difuzate în timpul conflictelor din Afganistan sau din Irak. Parisul a optat pentru o discreţie care frizează cenzura, din motive ce pot fi intuite. Principalul motiv este teama ca lucrurile să iasă pînă la urmă prost, ceea ce s-a întîmplat şi cu alte conflicte mediatizate. Un alt motiv sînt cei şapte francezi sechestraţi de jihadiştii care şi-au format o coaliţie în Africa de Nord (Aqmi, Mujao şi Ansar el-Din), toate islamiste, dar între care este necesară o diferenţiere. Astfel, Mujao (Mişcarea pentru Unicitate şi Jihad din Africa de Vest) a anunţat că este dispusă să negocieze eliberarea unui francez pe care îl ţine ca ostatic din noiembrie.

De reamintit că ceilalţi şase ostatici sînt în mîinile grupării Aqmi (Al-Qaida din Maghrebul Islamic), care a dat dovadă de duritate şi care dispune de capacitate militară în pofida scindărilor interne şi secesiunilor, precum cea condusă de Mokhtar Belmokhtar, algerianul responsabil de atacul asupra platformei gaziere şi de luarea masivă de ostatici. Pe această temă nu există o reacţie oficială a Parisului, dar se subînţelege că discreţia extremă franceză este legată de speranţa Franţei de a înfăptui un miracol şi de a-i înfrînge pe jihadiştii din nord (lucru care se dă drept sigur prin recucerirea oraşelor Gao şi Tombuctu), fără să pună în pericol securitatea ostaticilor.

Discreţia se extinde prin urmare tuturor aspectelor intervenţiei militare, care nu se vrea nici mediatizată, nici exploatată politic de guvernul preşedintelui Hollande, nici folosită ca element de mobilizare naţională şi nici măcar pentru a cere sprijinul. În această strategie, care prezintă numeroase avantaje, poate fi inclusă şi “solitudinea franceză” în această operaţiune, care răspunde deciziei Franţei de a minimaliza şi chiar de a ascunde ceea ce se petrece acolo. Există şi o abordare tehnico-politică a problemei, care ţine de secret: dacă UE nu se implică militar şi totul se limitează la o chestiune franceză şi africană, nu ar fi posibil să se primească oficial un sprijin militar, mai ales dacă războiul se prelungeşte. Washingtonul ştie bine acest lucru, iar administraţia Obama se confruntă cu dilema de a ajuta un partener (NATO) care luptă împotriva Al Qaida şi curentul public ostil aventurilor externe, care au loc dincolo de Irak şi Afganistan.

Obama l-a sunat pe Hollande pentru a-şi exprima solidaritatea, iar ziarul New York Times dezvăluia că “o echipă examinează la Washington ce se poate face militar pentru a da o mînă de ajutor. Opţiunea principală este realimentarea în zbor a avioanelor franceze şi de a furniza informaţii secrete culese de sateliţi şi drone”. Este minimumul pe care SUA îl pot oferi unui conflict din Sahel foarte departe de Washington, pentru combaterea unor grupări afiliate la Al Qaida.