Mai strîmt…

Radu VIDA

Nu am pretenţia ca Legea să aibă logică… civilă. Asta, pentru că o reglementare juridică trebuie să ţină cont de o mulţime de factori. Vreau, însă, să cred că mai sîntem, cît de cît, egali. Cu toate că n-am fost niciodată. Dar, de ochii lumii, e bine să nu oferim avantaje deşănţate celor pe care, prin vrerea noastră, i-am delegat să conducă o treabă sau alta.

Mult discutata problemă a averilor…
S-au înfiinţat o serie de organisme care urmăresc barometrul averilor. Şi constată/sau nu dacă ele, averile, sînt licite/sau nu. Acei dintre semeni care acumulează valori ce depăşesc cu mult nevoile de susţinere a existenţei au şi evidenţe pe măsură cifrelor halucinate pe care le manevrează. Aşa că este destul de uşor de aflat dacă aceste averi sînt în regulă. Este nepermis, însă, ca imposibilitatea de justificare a unor sume colosale să fie trecută cu vederea. Iar în aceste cazuri legea ar trebui să fie mai drastică. Radicală, dacă se poate. Iar inculpatul să fie lăsat în pielea goală. La propriu. Asta, pentru că, asemenea minţii infractorului de drept comun, şi cel care are bube în cap cu agonisirea averii, nu are altceva în tărtăcuţă decît cum să păcălească „organilii”. Cum să inventeze martori mincinoşi, la care le-a împrumutat, vezi, Doamne, sume importante de bani, cum sînt datori vînduţi băncilor, cînd, de fapt, sumele împrumutate nu sînt altceva decît paravane pentru alte şi alte matrapazlîcuri. Nu contenesc să repet că averile sînt bune. Cu o condiţie: dacă ele sînt folosite în spaţiul în care au fost realizate. Ar trebui să fie mai strîmtă cărarea prin care să se scurgă milioane şi milioane de euro (făcuţi în lei şi transformaţi într-o monedă care nu este încă a noastră). Iar acest deziderat nu poate fi realizat cu ajutorul băncilor străine. Care, nu-i aşa, au şi ele interesele lor! E nevoie, de asemenea, şi de un control mai strict al acumulărilor băneşti din mişcările browniene ale ONG-urilor. N-o să vă vină să credeţi ce sume manevrează tot felul de fundaţii şi asociaţii, care au interese obscure în ceea ce priveşte ordinea şi disciplina financiară din România. După cum este greu de estimat cîtă valută transferă aceste organizaţii ale nimănui (şi totuşi, ale altora) peste hotare.

Încerc să spun că disciplina la noi lasă mult de dorit. În toate domeniile şi, mai ales, acolo unde pute a bani murdari. Parlamentarii, spre exemplu, vor să ne scoată ochii cu un nou regulament de funcţionare. Şi propun sancţiuni minime pentru chiul. Jignitoare, de-a dreptul. Propunerea de acum, 1% din indemnizaţie, provoacă rîsul, nu numai al nostru, dar şi al… lor! Cea mai simplă analiză spune că lipsa de la şedinţele de plen sau din comisii şi mărirea timpului petrecut în teritoriu se traduce prin înlesnirea posibilităţilor ca aceşti oameni să facă alţi şi alţi bani. Din afaceri! Ei bine, absenţele de la orice loc de muncă se pedepsesc cu desfacerea contractului de muncă. Aşadar, parlamentarul trebuie să-şi piardă mandatul definitiv, dacă umblă brambura şi îşi încasează indemnizaţia, chiar dacă se flutură prin Ciorogîrla sau Singapore. E drept că e de reglementat şi discrepanţa dintre salariile celor care lucrează în justiţie şi legislativ. Spun asta pentru că diferenţa (minim dublu în contra celor ce generează legea) este strigătoare la cer. În defavoarea parlamentarilor, care, cu această scuză la… înaintare, chiulesc. Şi, în consecinţă, nu se ocupă de obiectivul pentru care au fost trimişi acolo: votarea de legi.

E nevoie, aşadar, de reglementări care să reducă posibilităţile de manevră. Şi, în acest fel, fiecare să-şi facă treaba acolo unde a fost pus. Sau, mă rog, ales. Şi, chiar dacă, aparent, nu e în logica firii, atingîndu-le interesele, parlamentarii trebuie să facă acest pas. Spre mult visata normalitate.