Mai puține restricții, la Gherla

Scăderea ratei de incidență a cazurilor de Covid-19 la Gherla sub 3 la 1000 de locuitori a dus la măsura ridicării unor restricții.

Astfel, începând de duminică, 14 martie,  pentru o perioadă de două săptămâni, vor putea funcționa restaurantele la interior, precum și sălile de jocuri, la o capacitate de 30%. Prin Hotărârea nr. 31 din 12 martie, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Cluj a decis aplicarea restricțiilor pentru UAT-urile din județul Cluj în funcție de ratele de incidență anunțate vineri. În municipiul Gherla, unitățile de învățământ, începând de luni, 15 martie, funcționează după scenariul galben, cadrele didactice și elevii fiind pregătiți și instruiți din timp cu privire la modul de desfășurare a orelor.

Ridicarea unor restricții pe raza municipiul Gherla se explică și prin respectarea normelor sanitare impuse pe perioada pandemiei, dar și prin urmărirea atentă a situației de către edilii orașului, preocupați zi de zi de atitudinea și receptivitatea populației în respectarea hotărârilor Comitetului pentru Situații de Urgență din localitate.

SZ.Cs.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.