Mai puțin de 100 de noi infectări cu coronavirus, la Cluj

Autoritățile clujene au raportat luni cinci decese în rândul persoanelor infectate cu coronavirus și 97 de noi cazuri confirmate cu COVID-19.

Conform acestora, de la ultima raportare s-au efectuat doar 348 de teste, din care 270 diagnostic grupe de risc și 78 teste efectuate la cerere. Până în acest moment s-au realizat 310.774 de teste, la nivelul județului Cluj;

La ATI, în momentul de față, sunt onternate 87 de persoane. În total, s-au vindecat și au fost externate 1.785 de persoane, din care 1.442 din județul Cluj, dar au decedat 329, din care 246 din județul Cluj. În acest moment sunt internați 679 de pacienți, din care 647 din județul Cluj.

La nivel național, un număr de 2.620 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate în ultimele 24 de ore, în urma efectuării a 7.704 teste la nivel naţional, a informat, luni, Grupul de Comunicare Strategică.

Acestea sunt cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv, precizează GCS.

Până luni, pe teritoriul României au fost confirmate 618.429 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus.

Totodată, 543.341 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi.

Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 4.726.466 de teste. Dintre acestea, 7.704 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 5.315 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 2.389 – la cerere.

De asemenea, de la ultima informare făcută de GCS, au fost raportate şi rezultatele a 137 de teste prelucrate anterior ultimelor 24 de ore şi transmise până la data de 28 decembrie.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut