Mai multe partide – mai multă globalizare

Ilie CĂLIAN

CALIANS-ar putea să vi se pară forţată legătura pe care o fac între globalizare, statul minimal, proliferarea aşa-ziselor “societăţi civile” şi ONG-uri finanţate dinafara ţării şi, în fine, încercările unor politicieni de a modifica legea partidelor politice de asemenea natură, încît acestea să ajungă în derizoriul unor găşti de interese private. Afirmam în editorialul anterior că există două tipuri de globalizare: una – firească, naturală, conformă speciei umane şi feluritelor ei societăţi; alta – corporatistă, adică dirijată dibaci de stăpînii marilor corporaţii, care învîrtesc sume de bani mai mari decît bugetele foarte multor state. Iar acest tip de globalizare este periculos tocmai pentru aceste state şi viaţa cotidiană a cetăţenilor lor – pentru a nu vorbi de valorile culturale şi identitare ale unei naţiuni.

Ei, bine, legătura este simplă. Cu cît noţiunea de partid politic va cădea în derizoriul unei simple găşti de interese private foarte restrînse şi cu cît numărul partidelor va creşte ca ciupercile după ploaie, cu atît mai mult cresc şansele ca aceste mici formaţiuni să fie manevrate de cei care au suficienţi bani pentru a le cumpăra şi a determina, prin intermediul lor, adoptarea unor legi care să favorizeze interesele marilor corporaţii. Acum se discută posibilitatea ca un partid politic să nu mai trebuiască să treacă prin “furcile caudine” ale actualei legi, ci să poată fi înfiinţat cu un număr mai mic de adeziuni, fără acoperirea proporţională în toate judeţele ţării. Desigur, în România este mai greu să înfiinţezi un partid politic decît în anumite ţări, din cauza acestor reglementări. Dar cum se face, oare, că în chiar ţările acelea nu există zeci de partide?! Cum se face că în state de a căror democraţie nu ne îndoim – de la SUA, la Marea Britanie, de la Germania la Franţa, de la Olanda la Italia, de la Suedia la Spania etc. -, nu avem de a face cu puzderie de partide?! Dimpotrivă, în cele mai multe dintre ele asistăm la un fel de “rotativă” electorală/guvernamentală, în care dpuă-trei partide mari, puternice, fie alternează la guvernare, fie, în condiţii dificile, îşi unesc puterile pentru a guverna împreună, în alianţe care caută să depăşească dificultăţile doctrinare, pentru a salva economia şi prosperitatea naţiunilor respective.

Vine, la noi, “celebra” Monica Macovei şi doreşte să înfiinţeze un partid cu cîţiva oameni “entuziaşti” şi “curaţi”, ca Albă-ca-Zăpada (adică, indivizi care au circulat pe la alte partide, nu tocmai curate). Să înfiinţeze, însă, nu orice partid, ci unul care are drept program politic statul “minimal”. Adică un stat care să nu mai aibă nici o fărîmă de putere, ci să se ofere ca o oală cu sarmale celor care au lingurile mai lungi şi mai mari. Aceştia nefiind, desigur, aceia care cer, pentru siguranţa lor, protecţia statului – în primul rînd, salariaţii, şi bugetari, şi privaţi, aceia preocupaţi de educaţia gratuită a copiilor lor, protejarea sănătăţii lor, pensii etc. Globalizarea corporatistă preferă să aplice un principiu străvechi: Divide et impera, învrăjbeşte-i şi stăpîneşte-i. Aşadar, cu cît mai multe partiduleţe şi “societăţi civile” de trei parale, cu atît creşte şansa ca haosul să se înstăpînească pe funcţionarea statului.

Nu zic că discuţia actuală pe tema legii partidelor şi a posibilităţii de înfiinţare mai facilă a acestora ar fi cu totul inutilă şi că actualul sistem ar fi cel mai bun. Unii gălăgioşi au început să invoce dreptul democratic la asociere al cetăţenilor. Corect! Acelaşi drept la asociere funcţionează şi în cazul feluritelor societăţi comerciale, şi în cazul ONG-urilor, asociaţiilor, fundaţiilor. Ar fi cazul ca o nouă lege să se uite cu atenţie la toate acestea şi să vadă dacă nu cumva ar exista vreo deosebire între, să zicem, o asociaţie profesională şi un partid politic, între un ONG preocupat de salvarea fluturelui de varză şi un sindicat ş.a.m.d. Şi ar trebui să se abordeze, neapărat, problema surselor de finanţare. Şi aici au apărut discuţii. De pildă, Traian Băsescu, de cînd vrea să fie în fruntea unui partid mărunt, doreşte ca finanţarea să se facă numai de la stat, excluzînd donaţiile. Păi, dacă excluzi donaţiile, ataci acelaşi principiu fundamental al asocierii, care permite să sponsorizezi o formă oarecare de asociere. De fapt, în materie de finanţare – am mai scris de atîtea ori – ar trebui aplicată cu stricteţe interdicţia finanţării dinafara ţării, din orice tip de sursă străină – tocmai pentru a avea garanţia că nici un soi de corporaţie sau altă “putere” nu poate influenţa, pe ascuns, viaţa publică a României.

Pe scurt: multiplicarea partidelor, fără nici o fărîmă de interes doctrinar, atomizarea vieţii politice, se face exclusiv în interesul forţelor economice suprastatale, al corporaţiilor globalizante.

O ultimă dizertaţie: partidele extremiste, violente. antidemocratice s-au creat, întotdeauna, cu un număr mic de aderenţi iniţiali: puţini, dar gălăgioşi şi agresivi…

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.