Machetă rezistentă la simularea unor cutremure foarte puternice, construită de studenţi de la UTCN

O machetă din lemn de balsa, creată de o echipă de studenţi de la Universitatea Tehnică Cluj-Napoca (UTCN), a fost testată miercuri în cadrul unui experiment, structura rezistînd la un cutremur simulat a cărui acceleraţie a fost de opt ori mai mare decît cea înregistrată la cutremurul din Vrancea din 1977, informează AGERPRES. Macheta, care s-a prăbuşit abia la a treia replică, va fi proiectul cu care echipa va participa la o competiţie care se va desfăşura anul acesta în San Francisco (SUA).

Aceasta a fost prima testare pe care echipa, formată din 12 studenţi, a realizat-o în vederea participării la concurs, urmînd ca în săptămînile care urmează tinerii să îmbunătăţească structura realizată. Aceasta Macheta-rezistentareprezintă o clădire turn cu 29 de etaje. Macheta din lemn de balsa are o înălţime de 1,52 m, iar construcţia ei a durat aproape o lună şi jumătate.

“Construcţia machetei din lemn de balsa, care este foarte uşor, a durat circa o lună şi jumătate, iar înainte a presupus o proiectare foarte atentă, astfel încît să dispunem elementele cît mai bine pentru a obţine cel mai performant comportament la cutremurele simulate. Structura are o înălţime de 1,52 m şi 29 de etaje, iar regulamentul din acest an prevede un etaj dublu la mijlocul machetei, la etajul 15. Scenariul presupune că acel spaţiu ar fi un restaurant de unde se poate vedea golful San Francisco”, a spus Horia Marian, căpitanul echipei de studenţi.

Înaintea experimentului de miercuri, tinerii au supus structura la o simulare a cutremurului El Centro, care a avut loc în 1940 în sudul Californiei şi a avut o magnitudine de 6,9 pe scara Mercalli.

“Proiectul conceput de studenţi este unul care poate fi adaptat la clădirile înalte, cu elemente precum stîlpi şi contravîntuiri”, a precizat asistentul universitar Bianca Pîrv. Ea a explicat că, în urma acestei simulări, tinerii care se ocupă de proiect văd unde s-a rupt structura şi, pe baza datelor pe care le oferă experimentul, îşi pot îmbunătăţi lucrarea.

La rîndul său, Ovidiu Prodan, care este şef de lucrări la UTCN şi coordonatorul echipei, a declarat că aceste proiecte sînt foarte importante pentru studenţi deoarece îşi pun în practică cunoştinţele teoretice acumulate. “Ajung să simtă cu mîinile lor ce înseamnă construirea unei structuri din mii de piese şi să o testeze. Sîntem foarte mulţumiţi de testarea de astăzi, am văzut care sînt problemele, unde avem loc să îmbunătăţim şi să facem lucrurile mai bune pentru structura finală cu care vom merge în SUA. Vom mai realiza încă două simulări de cutremure. iar ultima structură o vom ducem la concurs”, a precizat Prodan.

Echipa va participa, între 5 şi 8 aprilie, la San Francisco (SUA), la evenimentul organizat de Institutul de Cercetări în Ingineria Cutremurelor, la care sînt aşteptate să participe 38 de universităţi din întreaga lume. Echipele UTCN participă din anul 2011 la concursul din SUA şi au obţinut în anii 2014 şi 2015 locul I.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.