Luni încep vânzări de titluri de stat

Ministerul Finanţelor a anunțat că emite, începând de luni, 8 februarie, 3 noi emisiuni de titluri de stat în cadrul Programului Tezaur, cu maturităţi de 1, 3 şi 5 ani şi dobânzi de 3%, 3,30% şi 3,45%.


Titlurile de stat au valoare nominală de 1 leu, sunt în forma dematerializată
și pot fi cumpărate între 8 – 24 februarie de la unităţile Trezoreriei Statului, între 8 – 22 februarie prin Compania Naţională Poşta Română pentru mediul rural şi 4 – 23 februarie pentru mediul urban.
Dobânda este anuală, plătibilă la termenele prevăzute în prospectul de emisiune.
Titlurile sunt transferabile şi se pot răscumpăra în avans. Un investitor poate efectua una sau mai multe subscrieri în cadrul unei emisiuni. Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii. Investitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate prin depunerea unei cereri în perioada de subscriere, iar în cazul decesului, dreptul de proprietate asupra titlurilor se transferă moştenitorilor care prezintă documentele legale ce le atestă calitatea.
Veniturile/câştigurile aferente titlurilor se stat sunt neimpozabile. Fondurile obţinute de Ministerul Finanţelor ca urmare a emisiunii de titluri de stat vor fi utilizate pentru finanţarea deficitului bugetar şi refinanţarea datoriei publice.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut