Lunga iarnă a lumii arabe

Le Point

La sud şi la est de Mediterana, la porţile Europei, este în formare o mare gaură neagră strategică. Lumea arabă, sfîşiată de convulsii incontrolabile, este pe cale de a se marginaliza. Primăverile arabe au generat un haos generalizat, pe care, “Fraţii musulmani” experţi în crearea de stări de agitaţie, dar novici în politică, încearcă să-l controleze.

Tranziţia tunisiană nu mai ia sfîrşit odată, economia este paralizată, instituţiile sînt fragile. Libia se confruntă cu conflicte tribale, care s-au soldat deja cu sute de morţi. Siria este însîngerată, iar imensul Egipt, hărţuit de armată şi de noul preşedinte islamist, este pe marginea prăpastiei. Irakul, pulverizat de americani şi căruia i s-a amputat de facto Kurdistanul, este acum în sfera de influenţă a Iranului. Arabia Saudită a devenit o gerontocraţie înţepenită în probleme de succesiune şi incapabilă să modernizeze moştenirea lăsată de Ibn Saud, primul rege saudit.

Regatul wahabit face poliţie în vecinătatea lui: a trimis trupe în Bahrein ca să înăbuşe o revoltă pe care, de altfel, o sprijină în Siria. Dar este adevărat că rebelii din Bahrein sînt de confesiune şiită. Lucrurile sînt clare: Riadul nu sprijină în Siria un aşa-zis elan democratic, ci o confruntare a sunniţilor cu o sectă şiită, alauită, care domină acum puterea la Damasc. La fel şi în ceea ce priveşte minusculul, dar foarte bogatul, Qatar, care profită, pe deasupra, de reţinerea marilor ţări arabe şi încearcă să aibă un rol în această situaţie.

Algeria, paralizată din punct de vedere politic de o armată care continuă să tragă sforile, traumatizată de anii îngrozitori de război sîngeros împotriva islamiştilor, pare înlemnită ca o statuie. Numai Marocul a lansat cu calm reformele care se impun, dar mai sînt multe de făcut, mai ales în ceea ce priveşte stabilirea unei distincţii clare între finanţele publice şi cele ale familiei regale.

Lumea arabă pare lovită de blestem. După secole glorioase (din secolul al VII-lea pînă în secolul al XII-lea), care au făcut din Damasc şi Bagdad capitalele unui imens imperiu, a venit şi momentul declinului. Bagdadul a fost cucerit de mongoli, apoi a venit rîndul otomanilor să strălucească deasupra lumii musulmane. Dezmembrarea califatului Cordoba, în secolul al XV-lea, a dus la dispariţia oricăror urme ale măreţiei arabe.

A urmat apoi colonizarea europeană, care a dus la apariţia naţionalismului arab modern – influenţat din punct de vedere ideologic de Turcia lui Kemal Atatürk – care se vroia laic. Dar partidele care se defineau de această orientare, precum Baas irakian sau sirian, au dispărut şi ele. În acest deşert, nu mai rămîne decît islamul politic, adică nu mare lucru.