Luminația, la Dej

De câteva zile, cele două cimitire din municipiul Dej s-au umplut treptat cu flori, lumânări și oameni veniți de departe să-și cinstească morții. Indiferent pe unde i-a dus viața, dejenii s-au întors acasă, la mormintele părinților. Au adus flori, lumânări, candele, iar în unele locuri și mâncare și băutură pe care le-au dat de pomană în numele celor dispăruți.

Punctul culminant a fost, desigur, marți, 1 noiembrie, dată consemnată în calendar ca Ziua Morților sau Luminația, când, spre seară, cimitirele au fost inundate de lumină, semn că cei dragi nu au fost uitați. Cu acest prilej, preoții parohiilor ortodoxe din Protopopiatul Dej au oficiat „Slujbe de Pomenire pentru toți cei adormiți”, atât în Cimitirul Mare, la Monumentul Eroilor, cât și în Cimitirul „Traian”, în fața capelei. În Cimitirul Dealul Florilor, oamenii au aprins numeroase candele la mormintele soldaților necunoscuți și la Monumentul Eroilor, rostind cu smerenie: „Dumnezeu să-i odihnească pe toți!”

Luminația, cunoscută și sub denumirea de Ziua Morților, este o sărbătoare de origine celtică adusă de catolici în regiunile din Banat, Crișana, Transilvania și Maramureș. Ziua Morților sau Luminația (commemoratione omnium fidelium defunctorum, adică „pomenirea tuturor credincioșilor răposați”) este sărbătorită în calendarul romano-catolic în data de 2 noiembrie, a doua zi după Sărbătoarea Tuturor Sfinților, celebrată pe 1 noiembrie. În bisericile orientale, Ortodoxă și Greco-Catolică, prima duminica după Rusalii este Duminica Tuturor Sfinților, echivalentul sărbătorii Tuturor Sfinților din calendarul apusean. Dar, în zonele de interferență apuseană, credincioșii ortodocși și greco-catolici sărbătoresc Luminația în seara zilei de 1 noiembrie, iar preoții romano-catolici, greco-catolici și ortodocși oficiază slujbe de pomenire a morților.

Tradiția populară spune că, în noaptea Luminației, porțile dintre cele două lumi se deschid, iar cei plecați dintre noi pot veni să ne viziteze. Și e de datoria noastră să-i primim cum se cuvine…

M. Vaida
Foto: Luidort Peti

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut