Lumina de Paști, dusă la morminte

„Cel plecat pe drumul fără întoarcere are toiag lumina lumânărilor aprinse de cei dragi”

În Sâmbăta Mare, oamenii satelor ajunau și țineau post. Nimeni nu mânca în această zi. Femeile pregăteau desagii sau coșurile cu pască ce erau duse în noaptea de Înviere la biserică, pentru a fi binecuvântate de preot, înainte de a fi consumate.

În desagi, sau în coșul care era împodobit cu ștergare țesute în război, erau puse ouă roșii, colaci, pască, dar și alte bunătăți pe care femeile le-au pregătit pentru masa de Paști. Și în ziua de Paști se consumau doar aceste alimente, sfințite de preot la biserică.

Acest obicei se mai păstrează în satele din județul Cluj, dar și din Transilvania.

Așa că, la miezul nopții, sau în zorii zilei în unele sate, biserica devenea neîncăpătoare. Oamenii, îmbrăcați cu haine de sărbătoare, primesc lumina de la preot, iar în unele zone, lumânările erau duse și la mormintele celor dragi, pentru a le lumina calea veșniciei, deoarece se credea că „cel plecat pe drumul fără întoarcere are drept toiag lumina lumânărilor aprinse de cei rămași”.

După slujbă, oamenii iau „paștile”, adică prescura cu vin și se salută cu salutul pascal „Hristos a Înviat!”, răspunzându-se cu „Adevărat a înviat!”

Grigore SÂMBOAN
consultant artistic, CJCPCT Cluj