„Lumea e în criză şi Boc comasează”

Vicepreşedintele PNL Cluj, deputatul Horea Uioreanu, acuză actuala Putere de faptul că, în timp ce experţii FMI solicită ţărilor din Europa de Est să ia măsuri ferme pentru a se pune la adăpost de criza care bate la uşă, premierul Emil Boc şi PDL se preocupă doar de viitoarele alegeri. „Domnia sa pare să nu mai asculte mai marii FMI, cărora le-a cerut bani şi care acum spun că măsurile de austeritate nu sînt o soluţie pentru ieşirea din criza economică”, spune Uioreanu, solicitîndu-i premierului să prezinte situaţia reală a economiei româneşti în contextul crizei europene şi măsurile pe care le are în vedere pentru ca valul doi al recesiunii să aibă un impact cît mai redus asupra românilor. „Mă refer la alte măsuri decît impozitarea tuturor pensiilor, tăierea salariilor şi nerespectarea hotărîrilor judecătoreşti”, precizează liberalul clujean.

„O serie de experţi financiari şi economişti au făcut în ultimele zile declaraţii îngrijorătoare privind perspectivele economiei europene, avînd în vedere evoluţia situaţiei din Grecia. S-a vorbit chiar şi de posibilitatea prăbuşirii economiei întregii Europe, sistemul bancar urmînd să fie grav afectat de potenţialul faliment al Greciei. Posibilitatea ca anul 2012 să fie marcat de un nou val de criză pe fondul încetinirii economiei este tot mai des reiterată de economişti independenţi şi chiar şi de responsabilii FMI. Cu toate acestea, puterea de la Bucureşti, surdă şi mută cînd vine vorba de economie şi de criză, continuă să se ocupe de alegerile din 2012. În loc să întocmească un plan de combatere a  crizei şi de stimulare a mediului de afaceri, premierul Emil Boc o ţine una şi bună pe regionalizare şi comasarea alegerilor”, arată Uioreanu.

Fără a pune la îndoială importanţa covîrşitoare a alegerile din 2012, parlamentarul liberal arată motivul real pentru care partidul de guvernămînt este atît de preocupat de organizarea acestora. „PD fiind pe punctul de a reveni la procentele pe care le-a avut înainte ca PNL să-i dea o mînă de ajutor prin crearea Alianţei DA şi să-l bage la guvernare – şi speriaţi de această perspectivă -, portocalii fac tot ce le stă în putinţă pentru a se menţine la putere, fiind dispuşi să sacrifice o ţară întreagă în numele interesului personal şi de partid. Prăbuşiţi în sondaje, Boc, Băsescu, Udrea şi camarila care-i înconjoară caută soluţii pentru a-şi păstra privilegiile. Iar dacă pentru asta e nevoie de alegeri comasate, de eludarea Constituţiei şi a legilor în vigoare, PD e pregătit să  procedeze în consecinţă. În timp ce marile companii părăsesc România şi micii întreprinzători îşi închid afacerile, Emil Boc vorbeşte doar de regionalizare şi de modificarea legii fundamentale. Probabil s-a plictisit să mai încalce Constituţia în vigoare şi are nevoie de un text  nou, pe care să-şi  exerseze priceperea în drept neconstituţional. Cert este doar faptul că minte în continuare cînd vorbeşte de creşterea economică şi de creşterea salariilor”, punctează Uioreanu.

Adriana STUPAR

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.