Ludovic Orban: Iohannis este cel mai bun agent electoral al PSD

Candidatul la preşedinţie al Partidului Forţa Dreptei, Ludovic Orban, a declarat, vineri, că a ales în mod special ca primul său eveniment de campanie electorală să aibă loc la Cluj-Napoca şi că este convins că el va fi sprijinit în demersul său de către clujeni.

„Astăzi este prima zi de campanie şi vreau să se noteze faptul că în prima zi de campanie sunt prezent în Cluj-Napoca. Nu sunt prezent întâmplător (…), fiindcă printre oraşele, localităţile care au o influenţă extrem de mare asupra evoluţiei României se află şi municipiul Cluj-Napoca. Am venit cu mare plăcere la Cluj-Napoca, pentru a avea primul eveniment de campanie. Sunt apropiat de Cluj, am avut multiple legături cu Clujul şi am sprijinit de-a lungul timpului foarte multe proiecte importante pentru Cluj, de la primul sfert de centură care s-a realizat până la la primul tronson de autostradă Turda-Gilău și am mai participat la inaugurarea altor tronsoane de autostradă pe care au considerat-o prioritate și care nu e gata nici astăzi, deși este importantă pentru conectivitatea Clujului cu rețeaua de transport europeană. Am văzut că s-a lăudat Grindeanu și cu Boc pentru electrificare tronsonului de cale ferată Cluj-Oradea. Faptul că este finanțat prin PNRR se datorează Guvernului Orban și guvernului de după Orban pentru că am avut o influență importantă în decizia de finanțare a acestui obiectiv. Tot eu am avut un rol important în decizia de finanțare a metroului. Din păcate Boc a demonstrat că este incapabil să realizeze acest proiect, deși a fost proiectul de căpătâi a lui.

Spitalul regional din Cluj se construiește într-un mod inadmisibil de lent. Nu poate să dureze proiectarea aproape trei ani”, a transmis Orban. Liderul Forța Dreptei a mai spus că s-a implicat decisiv în obținerea finanțării pentru noul sediu al Academiei de Muzică. El a spus că are convingerea că foarte mulţi clujeni vor privi cu atenţie candidatura sa şi îl vor sprijini, pentru că va fi un preşedinte care va trata Clujul aşa cum merită, nu cum vor alţii să trateze Clujul.

Ludovic Orban l-a atacat extrem de dur pe actualul președinte al României, Klaus Iohannis, precizând că este un cal troian al PSD în zona dreapta.

Iohannis a fost nașul căsătoriei nefirești într-un cuplu netradițional dintre Ciolacu și Ciucă. S-a constituit o familie care nu este tradițională, dar cu așa naș, așa familie. De la trădarea majoră a lui Iohannis și PNL față de alegătorii de dreapta care a fost făcută prin decizia de a readuce PSD la Putere, nu mai există nicio diferență între PNL și PSD.

Trădarea dreptei continuă datorită influenței nefaste pe care Ioahanis o are la nivelul vârfului PNL și a legăturii nefirești pe care o are cu PSD. Iohannis a fost un cal troian al PSD în zona de dreapta. Iohannis este cel mai bun agent electoral al PSD. Candidatul pe acre îl sprijină ci adevărat Iohannis este Marcel Ciolacu. Toate deciziile luate nu au făcut decât să creeze avantaje pentru Ciolacu”, a spus Orban.

La conferința de presă a mai luat parte Eugen Tomac, preşedintele PMP, Adela Mîrza, preşedintele Alternativa Dreaptă, Adrian Oros, preşedintele Forţa Dreptei Cluj.

Liderul PMP, Eugen Tomac a arătat că Ludovic Orban, candidat al forțelor de dreapta la funcția supremă în stat este cu totul diferit față de ceilalți candidați. „Are experiență politică, este deputat, a fost ministru, a condus guvernul în ceea mai grea criză de după război și este un om onest”, a spus Tomac, precizând că Orban are în spate o structură cu oameni care nu au stat în genunchi în fața PSD.

Adela Mârza, președinte al Partidului Alternativa Dreaptă a spus că își dorește un președinte care cunoaște instituțiile statului, care a condus România într-o perioadă dificilă și care știe cum funcționează toate instituțiile și ce este de făcut.
Alianţa Forţelor de Dreapta a organizat, vineri, la Cluj-Napoca, reuniunea regională a organizaţiilor Forţa Dreptei, PMP, Alternativa Dreaptă şi PNŢ Maniu-Mihalache. 

C.P.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut