Lucrări de sezon la Mintiu Gherlii

Una din cele mai mari comune din vecinătatea municipiului Gherla este Mintiu Gherlii, potenţialul agricol al aşezării de pe Valea Someşului Mic fiind reprezentat şi de cele 5.296 hectare de teren agricol. În prezent pomicultura nu mai este ce a fost, dar la culturile prăşitoare şi în zootehnie se obţin în continuare rezultate bune. După cum am aflat la Primăria comunei, păşunile ocupă 1.787 hectare, o suprafaţă destul de mare, unde se impune finalizarea acţiunilor de curăţenie, având în vedere că ne găsim într-o perioadă când iarba creşte vertigionos, iar nu peste mult timp efectivele de bovine şi ovine ies în hotarul localităţilor rurale de pe raza comunei. Gospodarii satelor Salatiu, Petreşti, Nima, Buneşti şi Mintiu Gherlii au transportat şi însemnate cantităţi de îngrăşăminte naturale pe păşunile din împrejurimi, iar la mijlocul lunii martie au efectuat şi obişnuitele lucrări de curăţire a terenului de mărăcini şi de buruieni. Peste tot au fost reamenajate fântânile şi adăpătoarele, crescătorii de animale din Buneşti şi Nima având avantajul ca acolo apa să fie introdusă din sursa Gilău. Zilele trecute, posesorii de terenuri arabile au muncit în Lunca Someşului şi la pregătirea terenului pentru însămânţările de primăvară, în comuna Mintiu Gherlii cultura cea mai agreată de agricultori fiind porumbul.

SZ.Cs

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.