Lucrări de sezon la Bonţida

Dacă pînă toamna tîrziu edilii comunei Bonţida aveau preocupări gospodăreşti în domeniul reparaţiilor de străzi şi drumuri, în prezent  ei au bătăi de cap în curăţirea  carosabilului de zăpadă. Primarul comunei, Emil Cîrhaţ se afă mai mult pe drumuri, decît la sediul administraţiei locale. Nu întîmplător. Ninsorile abundente din ultimele zile i-a scos pe gospodarii localităţii de pe Valea Someşului Mic la îndepărtarea zăpezii. Primăria dispune de două utilaje, din care unul, buldoexcavatorul s-a aflat încă de la primele ore ale dimineţii pe drumurile comunale, fiindcă şoseaua naţională ce trece prin satul Răscruci este curăţată de maşinile speciale ale Regiei Judeţene de Drumuri Cluj. După cum ne-a declarat edilul-şef al comunei Bonţida, aceste utilaje proprii au fost trimise de urgenţă în zona celor două sate mai izolate., Coasta şi Tăuşeni, unde populaţia a solicitat din timp eliberarea drumurilor de acces spre magazinul alimentar sau  spre fîntînile cu apă. Probleme deosebite nu au fost, fiindcă prin grija Primăriei străzile principale au fost curăţate, chiar dacă la mijlocul acestei săptămîni încă ningea pe aceste meleaguri. Nu s-au semnalat greutăţi nici în aprovizionarea cu lemne de foc, locuitorii celor 4 sate componente ale comunei Bonţida fiind asiguraţi cu   combustibil şi cu pîine( brutăria locală „Emido”făcînd faţă cu brio nevoilor actuale ale oamenilor).La fel copiii au fost transportaţi în condiţii bune la şcoala din centru.

La Bonţida edilii se pregătesc de sărbătorile de Crăciun, pe lîngă iluminatul public specific acestei perioade, în toate satele elevii susţin programe culturale dedicate evenimentelor creştineşti de la sfîrşitul anului, iar la 26 decembrie 2012 va avea loc tradiţionalul concert de colinde susţinut de grupurile folclorice locale.

SZ.Cs.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.