Lord of the Dance, de la visul celtic la spiritul noii lumi

Lord of the Game – Dangerous Games pe scena Sălii Polivalente s-a bucurat, era şi firesc, de o sală plină, cca 7000 de spectatori, care s-au despărţit greu de excelenţii şi simpaticii irlandezi. Reveniţi pe scena de concert clujeană cu o concepţie artistică nouă la Dangerous Games – muzica Gerard Fahy, regia şi coregrafia Michael Flatley; dansatori Matthew Smith (‘Lord of the Dance’), Tom Cunningham (‘Dark Lord’), Erin Kate McIlravey (‘Saoirse’), Frances Dunne (‘Morrighan’); violoniste Giada Costenaro şi Nicole Lonergan; solistă Rachael O’ Connor – spectacol care atrage chiar şi la 22 de ani de la premiera mondială, rămânând în atenţia generală a publicului, publicul cunoscător al fenomenului care este Lord of the Dance.

Folclorul irlandez, trimiterile biblice – Cry of the Celts, Snil a Ruin, Celtic Dream, Gypsy, Strings of Fire/violins, Waelords, Gaelic Song – partea I; Spirit of the New World, Dangerous Game, Hell’ s Kitchen, Fiery Nights, The Lament/violins, Slamsa, She Moved through the Fair, Stolen Kiss, Nightmare, The Duel, Victory, Planet Ireland – partea a II – a – fac din lupta Binelui împotriva Răului o poveste muzicală credibilă, dinamică, plină de viaţă.

În general, un spectacol şi mai ales unul cum este cel de talia Lord of the Dance, trebuie văzut live. Este greu de povestit, greu de pus în câteva cuvinte, greu când este vorba de dansul ridicat la rang de artă.

Şi să nu uităm că seara zilei de duminică 15 aprilie, a fost una extrem de bogată muzical şi mă gândesc la Trubadurul pe scena Operei Naţionale Române Cluj, cu Elena Moşuc invitat special. Spectacol care s-a bucurat la rândul său de o sală plină. Concluzia ? Există public pentru toate genurile şi stilurile muzicale. Excelent !

Demostene ŞOFRON

Foto: Terra Incognita

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.