Lord Coke

RADU VIDA

Îmi cer scuze pentru titlul acestui editorial. E în engleză, numai pentru a nu mă abate de la dezvăluirile celui mai citit ziar din Marea Britanie: „The Sun”. Şi-l desemnează pe cel mai mediatizat lord din Regat.

John Sevel este vicepreşedintele Camerei Lorzilor, are 69 de ani şi, de cînd a fost înnobilat de Graţioasa Sa Majestate face pe nebunul. Dar nu-i! E, mai degrabă, unul dint personajele cele mai ipocrite care a intrat în Parlamentul de pe Tamisa şi reprezintă interesele scoţienilor din regat. Cotidianul de care vă vorbeam l-a surprins – e drept, înafara orelor de serviciu – prizînd cocaină de pe pieptul unei prostituate. Făcuse sul o bancnotă de 5 lire şi … acţiona. Fotografiile şi captura video prezentată publicului a mai arătat şi o chitanţă de 200 de lire cu care lordul a obţinut favorurile fetiţeor.

Omul şi-a dat demisia. Bun!
Dar necazurile nu s-au sfîrşit. Cel care a contribuit substanţial la alcătuirea Codului de conduită al Camerelor reunite poate fi dat afară din Parlament (unde are un loc pe viaţă) şi este dat pe mîna poliţiei. Lordul (fost secretar de stat pentru Scoţia în guvernul Tony Blair) va avea de dat explicaţii şi… Lordesei, asta pentru că fotografiile arată că, pe lîngă plăcerile antamate, omul… purta şi un sutien roşu.

Povestea poate fi şi picantă, dînd culoare monotoniei vieţii parlamentare engleze. Dar şi tristă, în acelaşi timp. Pentru că aduce în discuţie calitatea oamenilor cărora le delegăm puterea.

Cu toate că în democraţiile de mare tradiţie, Timpul şi, mai ales, atitudinea societăţii civile a făcut ca Parlamentele să fie epurate, oarecumva, de elemente care nu au ce căuta în această înaltă instituţie a statelor. Dar, după cum se ştie, partidele umblă şi caută „vedete”, oameni cu faimă şi bani, care să le ridice numărul de voturi şi accesibilitatea mai sigură la „inima” alegătorilor. Aşa se explică de ce, în majoritatea forurilor legislative din lume, apar cîntăreţi, sportivi, circari. Şi n-ar fi nimic rău în asta, dacă oamenii respectivi ar fi pregătiţi pentru a participa la deciziile parlamentare. Dar lucrurile nu se întîmplă aşa. În general aceste… locomotive ale alegerilor sînt puse la index, imediat ce au intrat în Parlament şi, mai auzi de ei, cînd ies cu cîte o tîmpenie în spaţiul public.

Unii însă, tupeişti, buni oratori şi excelenţi manipulatori, reuşesc să se impună. Şi, odată cu personalitatea lor, aduc în scenă şi viciile pe care le practică. Din acest motiv au fost votate, în diferite state ale lumii, tot felul de legi aberane în ceea ce priveşte homosexualitatea, consuml de droguri, pedofilia. Şi tot din cauza unor exaltaţi se întîmplă să se pornească războaie, să se legifereze tot feul de inepţii, stocate şi bine ascunse, în capul celor perverşi, ajunşi pe fotoliile legiuitoare.

Nu sînt adeptul „fişei de cadre” şi a urmăririi omului în intimitatea lui. Libertatea individuală trebuie respectată şi, odată cu ea, şi celelalte drepturi ale omului. Dar partidele ar trebui să instituie o oarecare vigilenţă în promovarea celor care ajung pe liste şi, mai apoi, în parlamente. E ciudat, însă, cum orice greşală de adulter, să zicem, este pedepsită cu toată asprimea (dacă ea este dezvăluită publicului), iar, pe de altă parte, sînt trecute sub tăcere alcoolismul, prostituţia, relaţiile sexuale cu partenri de acelaşi gen, zoofilia, exaltările revanşarde şi îndemnurile la confruntări armate.

Păcate ce sînt şterse, rînd pe rînd, din chiar modul de conduită al bisericilor şi date ca „normalitate” în Codex-urile moderne.
Tare, nu?