Londra se transformă într-un Johannesburg al erei apartheidului

The Daily Telegraph

Elevii din Londra au ajuns să înveţe în “ghetouri”, în condiţiile în care şcolile din centrul oraşului sînt din ce în ce mai divizate rasial, a avertizat un cunoscut director de instituţie de învăţămînt. Potrivit lui David Levin, directorul şcolii private City of London School, unele părţi din oraş au început să semene cu Africa de Sud în era apartheidului, cu elevii albi şi de culoare separaţi de la o vîrstă fragedă.

Levin a precizat că a crescut în Africa de Sud “unde apartheidul a fost impus, iar oamenii trebuiau să trăiască în zone diferite”. El a insistat că Marea Britanie se transformă într-o “societate siloz”, pe măsură ce mulţi tineri nu părăsesc niciodată locuinţele sociale în care trăiesc şi nici nu se amestecă cu copii provenind din medii rasiale şi religioase diferite.

Comentariile sale vin pe fondul unei îngrijorări continue cu privire la segregarea apărută între comunităţile din centrul oraşelor. Pe de altă parte, segregarea din sistemul de învăţămînt a fost considerată drept una dintre cauzele fundamentale ale tulburărilor care au zguduit părţi din nordul Angliei cu 10 ani în urmă. Spre exemplu, un raport recent a constatat că şcolile din localitatea Oldham – una dintre cele mai “fierbinţi” puncte din Regatul Unit – sînt încă în mare măsură divizate rasial.

Peste 8 din 10 elevi din Bangladesh şi Pakistan învaţă în şcoli unde mai puţin de 20% dintre copii sînt albi, a fost dezvăluit. În unele părţi din “Inner London” (nume dat unui ansamblu de cartiere centrale din Londra), printre care cartierul Tower Hamlets, din estul Londrei, peste 8 din 10 copii vorbesc engleza ca a doua limbă.

“Sînt din ce în ce mai alarmat de modul în care Londra este împărţită în ghetouri”, a declarat Levin.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.