Lista candidaţilor PSD la europarlamentare va fi lansată cu ocazia Congresului PES, la Bucureşti

Lista candidaţilor PSD la europarlamentarele de anul viitor va fi lansată cu ocazia Congresului PES care urmează să se desfăşoare la Bucureşti, a anunţat, marţi, preşedintele partidului, premierul Marcel Ciolacu.

„Orice coleg poate să deschidă această listă, mai ales dintre cei care în acest moment sunt europarlamentari. Nu văd o soluţie rea ca Mihai Tudose să deschidă lista, dar Partidul Social Democrat, cu toate relele lui pe care le găsim mereu, după 7 ianuarie, împreună cu secretarul general şi prim-vicepreşedinţii, vom avea întâlniri în fiecare regiune. Nu este o listă a lui Marcel Ciolacu, este lista Partidului Social Democrat. Fiecare regiune trebuie să se regăsească cu cel puţin o persoană propusă în zona eligibilă, fiindcă altfel pierde partidul, de ce să lupte, ceea ce mi se pare corect. Vor porni aceste discuţii, vom creiona o listă, o vom propune Consiliului Politic Naţional şi, cu certitudine, lista va fi lansată odată cu Congresul PES, când vor fi toţi prim-miniştrii şi toţi preşedinţii social-democraţi din Europa la Bucureşti”, a declarat Ciolacu, la Craiova.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.