Liderul de sindicat de la „Industria Sârmei”: Rămân, pentru tot restul vieţii, un Om Revoltat!

Ultimul ”soldat” de pe baricada rezistenţei româneşti din insolventul combinat „Industria Sârmei” de la Câmpia Turzii, liderul de sindicat Ioan Pascu, afirmă că va rămâne, pentru tot restul vieţii sale, un Om Revoltat, pentru că atât el, cât şi miile de muncitori pe care i-a reprezentat, au fost tot timpul blocaţi în încercarea lor de a salva un reper economic al României. Guvernanţi care au vizat numai interese perfide şi profituri de mic grup, nicidecum naţionale, i-au desconsiderat, mereu, pe sindicaliştii de la „Mechel”, după simulacrul de privatizare din 2003. În pofida managementului defectuos al ruşilor de la „Mechel”, care prefigura un apropiat dezastru al unităţii siderurgice, de la Bucureşti au venit mereu personaje toxice, cu ”ficţiuni şi discursuri sforăitoare” – spune inginerul Ioan Pascu -, şi incapabile să înţeleagă situaţia reală a combinatului, după înstrăinarea lui, în 2003, făcută   cu un car de abuzuri.

Grupul rus ”Mechel” a vândut toate proprietăţile sale din România, inclusiv combinatul de la Câmpia Turzii, contra sumei ridicole de 230 de lei, firmei „Invest Nikarom” din Bucureşti. ”Mechel” Câmpia Turzii a intrat în insolvenţă în aprilie 2013. Combinatul a revenit la vechiul său nume: „Industria Sârmei”.

„Acum, fostul ‘Mechel’ Câmpia Turzii este reprezentat de ‘Invest Nikarom’, condus de şefa reprezentanţei ‘Mechel’ din România şi de familia ei.  ‘Nikarom’ a cumpărat, cu 56 de dolari, toate cele patru combinate siderurgice din România, pe care le exploatează, în continuare. A fost închis  Combinatul ‘Oţelul Roşu’, acolo este valea plângerii, se taie tot pentru a recupera fierul vechi. La Câmpia Turzii noi nu am avut nicio şansă să salvăm Laminorul 1, dezmembrat acum, tot pentru fier vechi. Repornirea Laminorului implica, desigur, cheltuieli, pentru că s-au descompletat nişte componente. Pe de altă parte, s-a pierdut piaţa certă de desfacere, în salba ‘Nikarom’ sunt şi Combinatul de Oţeluri Speciale Târgovişte şi ‘Ductil Steel’ Buzău şi Laminorul Brăila. Cu ‘Ductil Steel’ avem cam acelaşi tip de producţie de sârmă, pe care o facem noi la Laminorul 3. Ruşii nu sunt interesaţi să facă mare producţie în România, vor să supravieţuiască, doar atât. Fac bani de pe urma a ceea ce au cumpărat. Cacealmaua cea mare a fost cu Combinatul ‘Oţelul Roşu’: patronii pretind că au făcut o modernizare de 50 de milioane de euro oţelăriei, care a funcţionat cam un an, fiind apoi închisă”, a relatat, pentru cotidianul ”Făclia”, inginerul Ioan Pascu.

La ”Mechel” Câmpia Turzii lucrează, în prezent, 230 de muncitori. ”Funcţionează două hale de producţie, se fac în jur de 3600-4000 de tone de sârmă neagră lucioasă şi sârmă lucioasă zincată. Identic ultimilor zece ani, şantierele Autostrăzii nu au, nici în 2018, nevoie de produsele finite de la ”Industria Sârmei” Câmpia Turzii!”, a explicat liderul de sindicat, consternat, şi azi, ca şi în trecut, că „o duzină de pioni guvernamentali de pe tabla de şah o duc tot mai bine”, fără să fie întrebaţi despre modul obscur în care au înstrăinat sau acaparat sectoare cheie ale economiei româneşti.  ”Subminarea economiei naţionale nu e deloc penală în România, nu-i aşa? În 28 de ani s-a vândut, pe bani de nimic, într-o salbă de interese personale, toată economia naţională. Nu răspunde nimeni penal pentru raptul acesta înspăimântător, nu-i aşa?”, întreabă, retoric, inginerul.

***

Pe platforma ”Industria Sârmei” de odinioară îşi derulează, azi, activitatea un număr de 11 societăţi comerciale româneşti şi străine, care au achiziţionat active fără aport la realizarea producţiei metalurgice.

Turcii de la ”Sare Rom Turda” vor deschide o linie de producţie de conserve de legume şi de muştar. Le-a fost deja concesionat, pentru extracţia de sare, un perimetru al Salinei Turda. ”Green Weee Internaţional” a achiziţionat teren şi o hală în care va face reciclare de deşeuri electrocasnice, maşini de spălat rufe şi frigidere. ”Living Jumbo Industry” a cumpărat o hală în care va recicla deşeuri de plastic şi PET-uri. ”Grossner SRL” a deschis, într-o altă hală, un atelier de confecţionare de structuri metalice. ”Terran sisteme de învelitori SRL”  face amenajări pentru o fabrică de ţiglă.  ”Klim Prod SRL” pregăteşte deschiderea unei linii de producţie pentru utilaje din tubulaturi metalice pentru ”Linde Gaz România”. ”Tamako-Ko Developement” a cumpărat o clădire de birouri în care va amenaja  spaţii de locuit pentru muncitorii din alte localităţi ale României care lucrează în Câmpia Turzii. ”MET Garofiţa” a cumpărat cantina platformei industriale,  în care va deschide un restaurant. ”Eurial SRL” a închiriat o hală în care va produce bazine pentru staţiile de combustibil.

***

Până în 1990, unitatea de elită a industriei româneşti de la Câmpia Turzii producea cel mai bun oţel din Europa. „Industria Sârmei” a fost întemeiată în anul 1920, la doi ani după Marea Unire de la 1918, ca primă întreprindere din Transilvania producătoare de sârmă. Era gândită ca motor strategic în asigurarea de componente pentru mai multe domenii economice. În 1922 a fost pus în funcţiune Laminorul de sârmă, primul de acest fel din România. An de an, ”Industria Sârmei” a marcat progrese în sfera producţiei şi în tehnologizare. În 2003, la „Industria Sârmei” lucrau 5.000 de muncitori.

Combinatul „Industria Sârmei” a fost vândut în 2003, cu 27,2 milioane de euro, în guvernarea  Adrian Năstase, cu ”aportul” ministrului Industriei Dan Ioan Popescu (28 decembrie 2000 – 28 decembrie 2004), şi ministrului Privătizării Ovidiu Muşetescu (2001-2003), poreclit de români ”şeful operaţiunilor frauduloase de înstrăinare a patrimoniului industriei naţionale”. Cumpărătorul unităţii siderurgice de la Câmpia Turzii a fost compania Conares Trading, înregistrată în Elveţia, şi devenită ulterior parte a grupului rusesc „Mechel”. Combinatul a intrat în colaps la doar şase ani după privatizare. În 2008, Vladimir Putin, atunci premier al Federaţiei Ruse, nominaliza grupul „Mechel” printre jucătorii incorecţi de pe piaţa resurselor, care “îşi vând producţia în străinătate către companiile lor offshore”.

În 2012 şi 2013, acţionarii ruşi de la ”Mechel” Câmpia Turzii au decis disponibilizarea majorităţii  angajaţilor. Au urmat dezmembrarea unor secţii de producţie şi hale, pentru fierul vechi, şi vânzarea ori închirierea unor spaţii devenite neproductive. Mechel se angajase să facă investiţii tehnologice de 16,5 milioane de euro la Câmpia Turzii, dar „a omis”, în totalitate, modernizarea promisă.

***

Tot în 2003, Muşetescu şi  Dan Ioan Popescu din Guvernul Năstase au produs un simulacru de privatizare a Uzinei de autovehicule de teren „ARO” Câmpulung Muscel. Cei de la „ARO” au taxat, atunci, cedarea ARO drept „un exemplu extrem de corupţie şi de vindere a patrimoniului naţional pe nimic”. Pentru a susţine cedarea „ARO” Câmpulung Muscel, a venit, special, la Bucureşti, consultantul Tony Rodham, nimeni altul decât fratele lui Hillary Clinton, cumnatul preşedintelui Bill Clinton.

„Șeful privatizărilor frauduloase” din România, Ovidiu Muşetescu, a „negociat” dispariţia din economia naţională, în perioada 2001-2004, a unei serii întregi de unităţi strategice, printre care:  ARO –  producător de vehicule de teren; Întreprinderea de piese radio şi semiconductori Băneasa; ALRO Slatina – cea mai mare companie producătoare de aluminiu din Europa Centrală şi de Est; Alprom SA – lider în industria de mobilă din România şi Estul Europei; Sidex Galaţi – cel mai mare combinat siderurgic din România, azi ArcelorMittal, care tocmai a anunţat că vinde unitatea românească pentru a cumpăra combinatul „Ilva” din Italia; Combinatul chimic  „Nitramonia” Făgăraş; Combinatul de oţeluri speciale Târgovişte; Combinatul Siderurgic Reşiţa (preluat de ruşi pe un euro); ”Industria Sârmei” Câmpia Turzii; Uzina ”Republica” – producător de ţevi petroliere; Societatea Naţională Tutunul Românesc; Fabrica de medicamente „Terapia”, „preluată” în 2004 de fondul american de investiţii „Advent International”, care a vândut-o, în scurt timp, Grupului indian „Sun Pharmaceutical Industries (SPI) – Ranbaxy Laboratories Limited”.

Cel mai controversat contract de privatizare din perioada 2001-2004 a fost vânzarea  companiei Petrom, grupului austriac OMV. Tranzacţia s-a făcut pentru suma de  669 de milioane de euro. Contractul a fost semnat, pentru partea română, de un insignifiant funcţionar de stat, Constantin Nedelcu, adjunct al Şefului Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie. „Cine controlează Petrom, controlează economia, controlează şi politica“, declara Adrian Năstase, la întâlnirea sa cu austriecii, la Palatul Victoria. După primul an de exploatare, OMV Austria recuperase, deja, integral, suma plătită pentru achiziţia Petrom. OMV exploatează resursele româneşti petrolifere  şi de gaz contra unei redevenţe derizorii.

Petrom a fost, înaintea privatizării, unul dintre cei mai importanţi producători de petrol şi gaze din Europa Centrală şi de Est; singurul producător de ţiţei din România, neavând concurent în acest domeniu şi cel de-al doilea producător de gaze naturale; în anul 2003 producţia de ţiţei a fost de 5,65 milioane de tone; furnizor de gaze naturale, cu o cotă de 34 la sută din producţia internă; în anul 2003 producţia de gaze naturale a fost de 6,129 miliarde m.c., respectiv circa 1/3 din consumul României.  La data Privatizării Petrom avea în patrimoniu 306 zăcăminte petrol şi gaze asociate; 1450 puţuri de gaz productive; 13.856 puţuri de ţiţei productive cu o producţie de 220.000 barili ţiţei; 771 instalaţii de colectare, depozitare, tratare şi separare; două instalaţii de gaz-etanizare; o instalaţie GPL; 15.000 km reţea de transport ţiţei gaz şi apă; instalaţii de foraj marin, conducte, platforme; două platforme maritime – Prometeu şi Atlas; puţuri de exploatare şi contracte de forare în Kazakhstan; Complexul petrochimic şi rafinare Arpechim; Complexul petrochimic şi de rafinare Petrobrazi; Uzina de îngrăşăminte Doljchim; 145 depozite petroliere  (capacitate de 956.456 mc);  690 staţii de vânzare cu amănuntul, din care 200 modernizate.

În timpul mandatului lui Adrian Năstase au fost concesionate şi imense suprafeţe de păduri din România, pentru exploatare pe o durată de 10 ani (2003-2013), companiei austrice Schweighofer Holzindustrie. În scurt timp, patronul Gerald Schweighofer  a ajuns să domine piaţa lemnului din România, cu profituri majore – 70 milioane de euro în 2011, 96 milioane în 2013, 42 milioane euro în 2016. Fabrica din Sebeş procesează în fiecare zi peste 3.300 de metri cubi de lemn, o cantitate imensă. Fabrica din Rădăuţi a lui Gerald Schweighofer prelucrează pe an un total de 2.300.000 de metri cubi de lemn! Schweighofer Holzindustrie are cinci puncte de lucru în România: la Sebeş, Rădăuţi, Siret, Comăneşti şi Reci. Forest Stewardship Council, o autoritate în domeniu, a retras definitiv certificarea pentru lemnul procesat de compania austriacă, după ce s-a dovedit că Schweighofer lucrează cu lemn tăiat ilegal din pădurile României.

În 2006, cea mai mare şi profitabilă bancă din România, Banca Comercială Română, a fost vândută austriecilor de la Erste Bank cu doar 2,2 miliarde de euro. Banii statului din privatizarea BCR au intrat în Fondul Naţional de Dezvoltare (FND). Nu a fost instituit niciun control privind cheltuirea lor.

Carmen FĂRCAŞIU