Liberalul clujean Mircea Abrudean, propus la șefia Senatului

Preşedintele interimar al PNL, premierul desemnat Ilie Bolojan, a anunţat că senatorul Mircea Abrudean va fi propus de liberali pentru funcţia de preşedinte al Senatului, iar Mihai Jurca – City manager al Municipiului Oradea – şeful Cancelariei prim-ministrului.

„Tot săptămâna viitoare este foarte posibil să avem o vacantare a poziţiei de preşedinte al Senatului. În această situaţie, propunerea pe care Partidul Naţional Liberal o va face va fi în persoana domnului Mircea Abrudean, care este în prezent senator, vicepreşedinte al Senatului şi care a asigurat şi în lunile trecute interimatul la conducerea Senatului. De asemenea, pentru că mâna dreaptă a prim-ministrului României înseamnă Cancelaria prim-ministrului, propunerea pe care o vom face va fi ca şeful Cancelariei să fie domnul Mihai Jurca, actual City manager al Municipiului Oradea, un om cu care am lucrat în toţi aceşti ani şi căruia îi mulţumesc pentru că a acceptat să îşi asume răspunderea în acest context”, a spus Ilie Bolojan, după şedinţa Biroului Politic Naţional al PNL.

Liberalii s-au reunit, duminică, la Palatul Parlamentului, în şedinţa BPN al PNL pentru validarea propunerilor de miniştri.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.