Lecturi | Gheorghe Mândrescu, Patrimoniu sfânt

Deși apărută în 2020 la Editura Presa Universitară Clujeană, cartea Patrimoniu sfânt, semnată de Gh. Mândrescu, mi-a parvenit abia acum. E o carte mozaicată, compusă din amintiri, rapoarte, însemnări zilnice, corespondențe, comunicări, articole de presă, atitudini, propuneri, inițiative etc., care dau seama despre bogata activitate a profesorului nostru care a ocupat la un moment dat o funcție importantă la Academia di Romania din Roma, și nu numai. În mod simbolic, ea se deschide cu gândurile istoricului de artă așternute pe hârtie în decembrie 1989, când ne-am eliberat de comunism, permițând studioșilor și specialiștilor din varii domenii o altfel de relaționare cu străinătatea. Dacă Sinistra nu mai aprobase în anii deceniului satanic (80-89), doar cu mici excepții plecări ale intelectualilor în străinătate, după 1990 situația s-a schimbat radical, înregistrându-se o adevărată foame de Occident, tradusă prin varii oportunități, dintre care pe un plan de interes național s-a situat Academia noastră de la Roma.

Ca om care a prețuit toată viața muzeul și patrimoniul național din pictură, arhitectură, istorie, artă (în momentul de față redactează o revistă de relații româno-italiene), Gh. Mândrescu își îndeplinește munca de conducere de la Roma în condiții exemplare, cartea sa fiind o icoană fidelă a modului în care această misiune a fost îndeplinită, o dovadă a unei adevărate dăruiri pentru munca specializată, pentru efortul constructiv al nației de a-și pregăti noile generații de specialiști. Cine va dori să cunoască pe viu munca efectivă depusă de profesorul clujean pentru reluarea tradiției începute după Marea Unire de N. Iorga și V. Pârvan, cartea aceasta îi va fi de mare ajutor. Anii în care el a fost vicedirector al venerabilei instituții de la Roma au coincis cu eforturile conjugate ale oamenilor din țară de a contribui la reașezarea României pe locul dobândit în interbelic, atât prin încercarea de a trimite la studii sau la specializare tot mai numeroși bursieri români, de care profesorul clujean s-a îngrijit cu mult zel și tragere de inimă.   Stau mărturie mulțimea de simpozioane, conferințe, expoziții, întâlniri sub semnul artei, pe care le-a organizat sau patronat în colaborare cu prestigioase instituții italiene, aducând sub aceeași cupolă tineri învățăcei și maeștri specialiști, din țară și din străinătate, în așa fel ca sejurul acestora să fie cât mai benefic, punte de legătură și de contacte profitabilă de ambele părți.

Numeroase nume de specialiști circulă prin spațiul cărții, consemnările jurnalului său trimit la eforturile permanente de a face din instituția sa un adevărat centru de cultură, fapt subliniat și prin reluarea revistei Centrului, de care nu s-a ocupat nimeni ani de zile. Gh. Mândrescu dezvoltă o rețea intensă de relații cu Ministrul Culturii din țară, cu alte institute culturale din străinătate, acordând acestor bursieri spațiul de manifestare dorit, dar și o casă funcțională, într-o mare familie românească de peste hotare. Mulțimea specialiștilor din țară și din Republica Moldova, care îi trec pragul, venind pentru manifestări culturale organizate de el sau de alte foruri de cultură, îi dă prilejul să consemneze date și impresii care pot oricând să fie utilizate într-o viitoare carte a culturii românești peste hotare. În același timp, este vizibil efortul depus pentru crearea unei atmosfere propice de lucru, a unui cadru cât mai favorabil muncii bursierilor noștri (bursele V. Pârvan și N. Iorga), dar și a numeroșilor invitați din țară, care au beneficiat de contacte culturale și științifice utile, despre care autorul oferă date deosebit de prețioase pentru o viitoare istorie a instituției, dar și pentru CV-ul celor care i-au fost oaspeți pe o perioadă mai mare sau mai mică.

Legătura cu țara și cu oamenii ei este permanentă, iar informațiile furnizate, inclusiv rapoarte, note informative, scrisori, fac dovada unui moment de mare importanță din viața noastră universitară și academică. Temele luate în discuție alternează uneori cu notații de jurnal despre călătoriile sale prin lumea orașelor și siturilor arheologice, a muzeelor, sau numai a unor centre valoroase de turism internațional, unde prezența românească a lăsat roade bogate.

În concluzie, avem de-a face cu o carte de mare interes științific, cu referințe utile despre oameni și locuri memorabile din Italia, despre acțiuni culturale unice în istoria acestei instituții. Reținem ca benefice numeroasele impresii și atitudini ale autorului despre o mulțime de probleme de ordin patrimonial, care, la vremea aceea, dar și mai târziu, au constituit veritabile sugestii  pentru o bună organizare, ce pot fi puse în practică în viitor. Plaja problemelor culturale, a celor de artă și a preocupărilor autorului nu se limitează la Italia, la Roma și Veneția, ci vizează și situația bisericilor de lemn din țară, rolul muzeelor ca etalon de cultură, impresii despre castelul de la Bonțida sau despre biserica evanghelică din Bistrița, despre spiritul nefast al lui Roller în istorie, despre cenzură și autocenzură, despre Comisia Monumentelor Istorice sau despre modelul Virgil Vătășanu, creatorul Școlii clujene de specialiști în domeniu. Mulțimea problemelor dezbătute de autor e copleșitoare și parcurgerea ei echivalează cu o binevenită formă de inițiere în arta relațiilor culturale la nivelul secolului XXI.

Mircea POPA