Lecţie de istorie?

Una dintre cele mai interesante iniţiative din România ultimilor ani mi se pare a fi cea a Muzeului Naţional de Istorie a Transilvaniei, care a solicitat ca pancartele utilizate la recentele proteste să nu fie aruncate, ci să fie donate instituţiei. Acestea ar urma să facă parte din Colecţia de Istorie Contemporană, menită să prezinte evenimente importante şi, probabil, reprezentative din istoria recentă a ţării.

Gândindu-mă doar la cei 27 de ani care au trecut după momentul ’89, mă întreb ce alte “artefacte” ar putea exemplifica, cât de cât coerent, momentele care au marcat în ultimul timp societatea noastră.

Cîteva, doar cîteva, dintre zecile de mii de gloanţe trase la revoluţie? Poate chiar unele dintre cele de care au avut parte, chiar de Crăciun, odioasa şi odiosul? O roată a camionului care a intrat în mulţime şi apoi a “parcat” pe treptele bisericii din centrul oraşului numit Tîrgu Mureş? Poate nişte bâte, cu lămpaşele adiacente, utilizate în Mineriadă? O partitură cu Imnul Golanilor? Sau o fotografie a autobuzului din care a fost capturat Luceafărul Huilei? Nişte chitanţe eliberate depunătorilor la Caritas şi nişte numere din “Mesagerul Transilvan” pline cu numele fericiţilor câştigători? Cîteva dintre buletinele de vot folosite la referendumul pentru demiterea lui Băsescu? Fotografii cu somptuoasele sedii ale băncilor care au dat faliment îngropând economiile românilor? O găleată-două din plastic, trei brichete, nişte pixuri şi măcar o mătură din “mitele electorale”? O colecţie de afişe ale candidaţilor la alegeri? Ceara topită a lumânărilor care au ars în memoria victimelor din incendiul de la Colectiv?

Mă întreb ce ar putea înţelege din toate acestea, peste încă un sfert de veac, un prezumptiv vizitator al unei asemenea Colecţii. Cred că ar avea nevoie de multe, de foarte multe explicaţii. “Legendele” care ar însoţi exponatele ar ocupa mai mult loc decît acestea. Şi, ce explicaţie s-ar putea pune sub o fotografie a lui Ion Iliescu? “Fost preşedinte al României care a chemat la Bucureşti minerii pentru a opri demonstraţiile din Piaţa Universităţii, evenimente care au condus la moartea a nu se ştie câţi oameni”? Dar sub cea a lui Petre Roman? “Fost prim-ministru care a numit industria românească un morman de fiare vechi”? Ce ar înţelege un viitor vizitator dintr-o fotografie a actualului şef al PSD-ului, însoţită de lozinci de genul “Liviu Dragnea nu fi trist / La Jilava au dentist” sau “Mediciniştii vor să studieze şi Dragnea celula” or “N-ai tu fire în mustaţă / Cît de mulţi venim în piaţă”? Nu cred că un vizitator ar interpreta asta ca o indicaţie despre moda acestor ani. Şi nici nu cred că ar mai vrea să poarte mustaţă. Sau ce ar putea înţelege din textul “PSD / Ciuma roşie!”, scandată la unison de zeci de mii de oameni la numai o lună după ce acest partid a cîştigat cu o mare majoritate alegerile? Şi ce s-ar putea crede despre prezentul sistem juridic din România, cînd, în aceste zile se cere, imperativ, “NU graţiere, DA şcoli şi spitale”? Despre politicieni probabil că s-ar înţelege ceva, căci îndemnurile “Fără penali la guvernare” sau „Vă rugăm să ne scuzaţi, nu producem cât furaţi şi acum vreţi să scăpaţi!”, „Atenţie foarte mare, se fură din buzunare, avem hoţi la guvernare!” or „De hoţi ne-am săturat, vrem un stat curat!” sunt suficient de explicite.

Însă, probabil că un viitor vizitator nu ar avea nevoie de nici o explicaţie – cum se pare că le este încă necesară actualilor politicieni – privind una dintre lozincile care ar figura ca motto la intrarea într-o Colecţie de Istorie Contemporană: “Trebuie să fii tâmpit ca să enervezi un popor al cărui desert preferat este coliva”.

Viorel DĂDULESCU

Recomandat pentru dvs.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.