Lecţia de istorie

Radu VIDA

Se pare că numai cei care trebuie nu îşi însuşesc nimic din ceea ce a fost. Omenirea a traversat milenii şi, implicit, a avut experienţe dintre cele mai diverse.

Şi, dacă mă gîndesc bine, nu-i vorba despre neştiinţă. Ci, mai degrabă de trădare. Sau, ca să fim mai blînzi, de interese. Îmi vin în minte, în acest sens, spusele lui Ginghis Han, „Întemeietorul”, cel mai mare cuceritor al tuturor timpurilor după spusele istoricilor. Se spune că, aflat la poalele Marelui Zid Chinezesc, un sfetnic i-ar fi spus că, neîndoielnic, construcţia este de netrecut. Şi că, în consecinţă, glorioasa armată a mongolilor ar trebui să părăsească obiectivul de a cuceri China. Marele conducător a răspuns că, de fapt, vulnerabilitatea Zidului stă tocmai în apărătorii ei. Şi aşa a fost.

După luni de asedii, înfometări, crime, iscoadele lui Ginghis Han au reuşit să găsească cîteva cozi de topor. Dacă zidul era într-adevăr inexpugnabil, nu acelaşi lucru s-a întîmplat cînd, trădători din interior, au deschis porţile. Aşa, pur şi simplu. Armata mongolilor a trecut nestingherită şi şi-a întins stăpînirea pentru multe veacuri asupra întregului stat asiatic.

Am să las la o parte micile sau marile infiltrări ale islamului în Evropa. Cu toate că, şi în acest caz, istoria nu se poate să nu se repete. Istoria s-ar putea repeta şi aici, fie şi dacă ne gîndim că nostalgiile au rădăcini adînci dincolo de hotarele Continentului nostru. Iar pohta de a pune piciorul aici stă în “ajutor” de la prieteni. Şi, dacă migraţia masivă este realmente o problemă, haideţi să vă spun de acele gesturi mici, care pînă la urmă contează.

Nu ştiu cum se poate ca urmaşi de-ai lui Ştefan cel Mare să cocheteze cu ideea musulmană. Nu e cotropire, veţi zice, şi, astăzi, legile comerţului au schimbat lucrurile. Cu toate acestea, există sau ar trebui să existe limite. Marele şi preacinstitul episcop Pimen n-a cerut numai păduri, ce nu i-au aparţinut decît vremelnic în administrare, dar, zice-se, ar fi vîndut chiar şi drepturile de imagine ale mănăstirilor bucovinene unui sirian. Pe lei! Şi pe un procent din vînzarea fiecărei sticle de apă minerală, pe care apar aceste imagini. Nimic rău în toate acestea? Poate. Dar afacerea s-a încheiat cu Omar Hayssam, unul din multele personaje ce au venit pe pămînt românesc doar din duşmănie.

Nu-i vorbă, veţi zice, că nici alţii nu-s mai breji!
Nemţii n-au găsit alt nume pentru una dintre cele mai vestite zone de schi din Alpii lor decît Kandahar: şi pentru ca treaba să fie oablă, au numerotat pîrtiile cu Kandahar 1, 2, 3…

În acest context, nici de secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite, Ban Ki-moon, nu mi-e ruşine. A acuzat, pur şi simplu, într-un discurs la Consiliul de Securitate, că aşezările evreilor din teritoriile Cisiordaniei sînt nepotrivite. Nu vreau să detaliez actul de la înfiinţare a acestui stat, cînd ONU a avut un rol decisiv în a acorda protecţie Israelului. Şi nici nu vreau să mă întorc la acea nefericită ispravă a ţărilor arabe din 1947, cînd împărţirea teritoriilor n-a convenit şi, cum altfel?!, tot cozi de topor” britanice au îngăduit atac împotriva fîşiei de la Mediterana a egiptenilor. Cotropind Transiordania. Important este că Israel şi Palestina există. Cine recunoaşte sau nu aceste entităţi este o altă mîncare de peşte. Dar acţiunea civilizatoare a evreilor în zonă este de necontestat. Atîta timp cît palestinienii vor alege doar terorismul ca arme de contact cu Israelul, nu va fi linişte în zonă. Şi, implicit, nici în lume. Pe bună dreptate s-a revoltat, aşadar, Benjamin Netanyahu. Încurajarea terorismului, fie şi cu vorba, ca să nu mai vorbim de fapte, nu ajută cu nimic la mult doritul proces de pace din regiune.
Şi de niciunde, de altfel.