„Lebăda neagră” amenință România

Ecourile opiniilor revizioniste din discursul premierului ungar Viktor Orbán se sting treptat. Guvernul păstrează tăcerea pentru a nu oferi o replică de natură să chestioneze întâlnirea amicală pe care liderul ungar a avut-o cu premierul român.

Jurnalistul clujean Romeo Couți, autorul unui best-seller care îl portretizează pe Orbán, afirmă că asistăm la încă un episod pierdut în bătălia de comunicare cu Budapesta. Autorul afirmă, într-un dialog cu Făclia, că răspunsul ar fi trebuit să fie pe măsura declarațiilor iredentiste ale premierului ungar, care, nota bene, a fost restricționat la astfel de manifestări în țări din regiune cu minorități maghiare. Couți accentuează ceea ce a vrut să transmită și prin metafora din titlul cărții: Viktor Orbán este o lebădă neagră în sensul singularității din teoria lui Nassim Taleb, dar și personajul manipulator și cu mare putere de seducție din baletul „Lacul lebedelor” al lui Ceaikovski. Alții îi rezistă, dar oficialii români par victimele acestui seducător internațional. 

Domnule Couți, ce semnificație să dăm comentariilor ireverențioase ale lui Viktor Orbán de la Tușnad?

Referitor la declarațiile de anul acesta de la Tușnad, după părerea mea, este o falsă impresie că Viktor Orbán ar fi ironizat statul român prin afirmațiile sale. Cred că a făcut o declarație cu evidentă tentă revizionistă. Prin agresivitatea ei și lipsa de diplomație, jignitoare față de țara care găzduia un eveniment organizat de partidul său, nepermisă pentru un demnitar de asemenea rang, fie el și liderul autoritar de la Budapesta, maschează mai degrabă disperarea omului politic care de câțiva ani a aruncat prea multe mingi în aer și simte că încep să cadă și nu e foarte sigur că va apuca să prindă măcar una.

De unde vine disperarea premierului ungar?

Pentru cartea despre Viktor Orbán am avut o discuție cu eurodeputata Gwendoline Delbos Corfield, raportor desemnat al Parlamentului European pentru Ungaria și contributor al volumului. Doamna recunoaște că se cunoaște foarte puțin despre cum s-a transformat Ungaria într-un stat cu deviere gravă de la valorile democrației. Desi au existat semnale încă de la preluarea puterii în 2010, nu s-a acordat o atenție deosebită acestora, lucru recunoscut acum și de înalți oficiali europeni. Toamna anului trecut a adus însă o premieră în existența și funcționarea Uniunii Europene: pentru prima dată, într-un raport aprobat de Parlamentul European, se indică un stat membru în care democrația nu mai funcționează, fiind nominalizată Ungaria. Am să vă rețin atenția cu două afirmații ale doamnei deputat Delbos, care sunt edificatoare și se regăsesc în cartea mea despre Viktor Orbán. La nivelul Comisiei Europene și a Parlamentului European erau informații certe că de mult timp a existat o scurgere de informații către Rusia de la serviciile secrete maghiare. Nu este niciun secret, mi-a mai spus doamna eurodeputat, că singurul loc din Uniunea Europeană unde propaganda rusă activează nestingherită este Budapesta. Sunt doar câteva dintre problemele lui Viktor Orbán, la care se adaugă o previzibilă criză economică în Ungaria cu efecte care se așteaptă să fie devastatoare pentru populația țării.

De ce a tăcut guvernul României, de ce nu a avut reacție la derapajele liderului ungar?

Am publicat și în volum analize care arată că România nu a câștigat la nivel internațional nicio bătălie de comunicare cu Ungaria. Din păcate, în multe astfel de situații, decidenții omit vocile autorizate care pot contribui la soluționarea unor probleme delicate, cum ar fi cea a lipsei de strategie sau a unei strategii neinspirate pentru combaterea agresivității în comunicarea Budapestei față de România. Pe scurt, în confruntarea de comunicare, strategia Bucureștiului a pierdut în fața Budapestei și după 1990. Vă reamintesc doar evenimentele de la Târgu Mureș din martie 1990, când Ungaria, asistată de Uniunea Sovietică, a produs o operațiune de fake news cu efecte defavorabile pe termen lung pentru imaginea României. Și asta se vede ori de câte ori demnitari sau oameni politici din Ungaria vin în România și fac declarații ofensatoare sau controversate la adresa României.

Ei vin doar în Ținutul Secuiesc, unde se poartă ca gazde, nu musafiri. A fost o excepție anul acesta faptul că Viktor Orbán a dat o fugă și în București.

Cred că, fără să exagerez, statul român nu-și mai exercită controlul în Ținutul Secuiesc. Cartea despre Viktor Orbán mi-a oferit o experiență importantă în calitatea mea de coordonator al unui grup de contributori care și-au adus un aport esențial și de valoare privind politica lui Orbán față de Transilvania, prin analizele prezentate în acest volum. Lansarea a avut loc la Miercurea Ciuc, în 15 martie anul acesta. Experiențele trăite acolo, discuțiile cu comunitatea de români din zonă, mi-au confirmat ceea ce știe toată lumea, dar nu spune: statul român nu există în zonă decât prin numele instituțiilor sale care sunt însă total autonome și conectate la decizionalul de la Budapesta. Un simplu exemplu: reprezentanții Consiliului Județean Harghita au anulat înainte cu câteva ore închirierea sălii unde urma să aibă loc evenimentul de lansare a cărții despre Viktor Orbán din incinta Bibliotecii Județene Kajoni Lajos. Un gest abuziv și pueril justificat cu argumentul că ar fi vorba despre o carte politică. Nu a existat însă nicio reacție față de acest abuz, din nicio parte, deși ne-am cam plâns peste tot. Dimpotrivă, toți cei cărora le-am relatat ce s-a întâmplat, politicieni, jurnaliști, ONG-uri de presă, ne-au replicat la unison: cine v-a pus să mergeți în Secuime și tocmai de 15 martie. Am o acută senzație că statul român nu mai există în zonă, că pare să o fi abandonat în totalitate în urma unei înțelegeri politice. Eforturile comunității de români de a fi activă în zona evenimentelor culturale de amploare sunt descurajate cu brutalitate de decidenți de la București.

Cum putem evita escaladarea acestui comportament provocator al oficialilor maghiari?

Este evident că Ungaria, prin comportamentul și abordările ei, este o mare provocare pentru România, cum este mai nou o provocare pentru regiune sau pentru spațiul euroatlantic. Nu știu dacă decidenții din București sunt conștienți că relația cu Ungaria trebuie ridicată de la tradiționalul nivel bilateral la un nivel european, fie și doar pentru a atrage atenția că acest actor poate crea probleme la nivelul unor decizii strategice ale Bruxelles-ului, cum este cazul cu războiul din Ucraina. Cred că ideea analizată în cartea „Lebăda neagră…” conform căreia Ungaria este pentru România un focar de instabilitate este una de luat în seamă. Doar o reacție fermă din partea Bucureștiului poate opri o posibilă escaladare, ceea ce însă nu s-a întâmplat și nu cred că se va întâmpla. Dincolo de tăcerea asurzitoare a Bucureștiului, este și mai puțin de înțeles de ce România nu a mai folosit, încă din 2006, procedura de declarare ca persona non grata a tuturor liderilor politici din Ungaria, parlamentari, oficiali guvernamentali, care, în momentul prezenței lor pe teritoriul României, fac declarații de incitare la separatism, care atentează la suveranitatea națională sau desfășoară acțiuni cu tentă clară neorevizionistă. Este bine știut faptul că Viktor Orbán nu-și permite să facă în Croația, Serbia, Ucraina sau Slovacia ceea ce face în România. Poate nu strică să aruncăm o privire la experiența Slovaciei în relația cu Ungaria. Slovacia, la un moment dat, l-a declarat persona non grata pe președintele Ungariei din acea perioadă. Nu sunt specialist în drept internațional, dar de fiecare dată când lideri politici cu dublă cetățenie depun jurământul la Cotroceni înainte de a ocupa diferite demnități publice, mă întreb cum e să juri să respecți două constituții a două țări diferite. Cred că este o problemă lăsată nerezolvată pe care Ungaria știe să o exploateze foarte bine în defavoarea României. Nu sunt din categoria celor care cred că Ungaria vrea să ne fure Transilvania. Cred însă că Budapesta este într-o campanie furibundă pentru a obține un control cât mai mare asupra acestei regiuni prin diferite mijloace: achiziții de terenuri și clădiri, investiții majore în Secuime, inclusiv prin amenajarea, din fonduri private din Ungaria, a unui aeroport particular care nu se știe în baza cărui cadru legal funcționează, un subiect tabu pentru spațiul public din țara noastră.

În încheiere, de unde lebăda neagră?

Am primit multe întrebări online cu privire la ce reprezintă titlul cărții. Cartea are un titlu metaforă care anunță încă de pe copertă că Viktor Orbán este, pe de-o parte, „lebădă neagră” acel fenomen sau eveniment neașteptat descris în teoria lui Nassim Nicholas Taleb, greu de prezis, ce depășește limitele așteptărilor normale în istorie, știință sau chiar politică, iar pe de altă parte, și personajul manipulator și cu mare putere de seducție care este lebăda neagră din celebrul balet „Lacul lebedelor” al lui Ceaikovski. Pe scurt, un personaj imprevizibil, care poate genera dezechilibre majore pe scena politică internațională, dar și plin de carismă și cu mare putere de seducție și manipulare.

C.C.