“Latino-americanizarea” Europei

El Pais

În convorbirile informale cu prietenii europeni, asemănările crizei lor cu cea care a zguduit continentul latino-americane sînt evidente. Totuşi, interlocutorii europeni resping asemănările, ca şi experienţele, greşelile şi învăţămintele care ar putea fi trase din gestionarea crizei latino-americane: “Europa este diferită”, este reacţia lor automată. “Noi avem euro, economiile şi sistemele financiare sînt diferite, la fel ca instituţiile şi cultura noastră”, spun ei. Este adevărat, dar există realităţi ce nu pot fi ignorate.

Între anii 1980 şi 2003, America Latină s-a confruntat cu 38 de crize economice. Regiunea, autorităţile, politicienii şi chiar opiniile lor publice au învăţat din experienţa acestor episoade dureroase. Lecţia cea mai importantă este cea care a fost numită “puterea pachetului”. Pachetul este un ansamblu de măsuri economice care este complet, coerent, credibil şi sustenabil din punct de vedere politic o anumită perioadă de timp. Face posibilă reducerea cheltuielilor publice şi austeritatea, distribuie costurile redresării economice între diferitele grupuri sociale, întărind reţelele de securitate pentru cei mai vulnerabili, şi mai ales reformele structurale generînd locuri de muncă şi speranţe într-un viitor mai bun.
Din păcate, însă, la fel de puternic ca efectul curativ al unui pachet amplu şi coerent, este tentaţia de a-l evita. Greşeala cea mai recurentă în America Latină a fost încercarea de a contracara criza cu măsuri parţiale şi fragmentate şi a crede că este posibil să se amîne la infinit deciziile cele mai nepopulare. Vedem ceea ce se întîmplă în Europa. Ne uităm la Grecia şi ne amintim de experienţa Argentinei. Dar, mai devreme sau mai tîrziu, realitatea se impune, iar măsurile parţiale eşuează.

Este ceea ce netezeşte calea pentru a face eforturi simultane în domenii bolnave ale economiei: datorii mari, cheltuieli publice excesive, bănci necapitalizate şi prost reglementate, politici fiscale şi monetare necoordonate, slabă competitivitate internaţională şi legi care inhibă investiţiile şi crearea locurilor de muncă. Atacarea acestor rele, lăsîndu-le pe celelalte intacte, nu funcţionează. Dar nici să promiţi unei ţări austeritate aproape perpetuă, pentru plata datoriilor, nu funcţionează.

Cînd unii spun dispreţuitor că Europa seamănă cu America Latină, se referă la acea Americă Latină din trecut, cînd era zguduită de crize economice. Cel mai bun lucru pentru Europa ar fi să semene cu America Latină de azi. Cu cea care a ştiut să navigheze deasupra crizei mondiale, fără a intra în derivă, care gestionează finanţele publice cu prudenţă şi ştie să-şi reglementeze băncile. Cele mai bune ţări din regiune, precum Brazilia, Chile, Columbia şi altele, încep să crească, să creeze locuri de muncă şi să-şi extindă clasa mijlocie. Spre surprinderea multora, “America Latină are azi sistemul financiar cel mai solid din lume”, spune José Juan Ruiz, economist la Banca Santander şi observator al scenei financiare mondiale.

Nu este vorba ca Europa să se îndrepte spre sărăcia, decalajul, corupţia sau violenţa atît de comune în America Latină. Este vorba să înveţe din greşelile şi din măsurile corecte luate de o regiune care ştie foarte bine ce este criza economică, prăbuşirea băncilor, şocurile externe, efectele cheltuielilor excesive, datoriile mari şi promisiunile goale ale populismului. În acest sens “latino-americanizarea” Europei ar fi de bun augur.