László Valovits – spiritualitate şi armonie

valovitsLászló Valovits ne propune în această expoziţie o reîntîlnire cu maturitatea sa artistică, exprimată într-un registru plastic variat, ofertant prin mijloace artistice diverse, pretenţioase, de la grafică reprezentată prin desen şi linogravuri, pînă la domeniul plastic al portretului, piatră de încercare pentru orice artist plastic. Cred că această expoziţie ar trebui să o intitulăm – „O reîntîlnire cu portretul”. Ce am putea spune altceva despre excepţionala serie a copacilor săi, indiferent că sînt din Tîrgu Lăpuş sau din Cluj dacît că sînt nişte portrete vii. Arborii prezentaţi de către Valovits sînt rodul unei elaborări conştiente, dar care permit comunicarea între cele trei nivele ale cosmosului prin rădăcinile ce răscolesc adîncurile în care se împlîntă; suprafaţa pămîntului, prin trunchi şi crengile de jos; înaltul, prin ramurile dinspre vîrf atrase de lumina cerului.Am putea face referiri la simbolistica uranică sau htoniană, la mitul Cibelei şi al lui Attis, sau la interpretări androgine. Indiferent de interpretările existente, arborele exprimă o ambivalenţă a simbolismului. Arborii Lăpuşului sînt mitici, implacabili, degajînd o forţă vitală, indiferent de tehnica desenului pe care o foloseşte. Efectul conferit ne reaminteşte prezenţa izvorului vieţii, al eternităţii.

Seria arborilor ne oferă o mare surpriză -tabloul pictat în tehnică mixtă- arborele vieţii, expus în zona centrală, un tablou care contrastează prin coloritul liric, romantic, cald, cu irizaţii luminoase, impresioniste, cromatica, volutele ramurilor amintindu-ne de Rubens şi Renoir, dezvăluind exuberanţă, optimism, într-un cuvînt, o altă faţetă a personalităţii maestrului Valovits.

Şi iată că, privind aceşti copaci înţelegem de ce Zoharul vede în arbore simbolul cunoaşterii, prin moarte şi viaţă, reunindu-se într-o singură imagine, semnificantul lor major – per crucem ad lucem- (prin cruce la lumină).

Pe lîngă această serie magnifică a copacilor, maestrul ne oferă şi linogravuri în care desenul, gama cromatică, notele orientale exprimă lirismul, o sensibilitate transfigurată prin culoare, prin exuberanţă ludică, prin optimismul romantic pe care îl degajă, încă o faţetă surpriză a personalităţii sale.

Portretele sale se înscriu în ceea ce este cunoscut drept cap de expresie, pictorul reuşind să realizeze marea sinteză între elementele fizionomice şi viaţa interioară a subiectului, prezentîndu-ne personalitatea, caracterul, individualitatea sa. Compoziţia portretului, detaliile, senzaţiile de tactilitate a imaginii se concretizează asupra raporturilor atente dintre volume. Pictorul este un investigator extrem de lucid, perspicace, uneori maliţios, prezentîndu-i pe subiecţi, fie într-o atitudine gravă, detaşată, fie într-o atmosferă contemplativă, nostalgică, retrasă.

Portretele în alb-negru au o notă comună cu majoritatea picturilor portret prezentate. Desenul, lumina, raporturile magistrale dintre volume, folosirea asimetriilor ca punct central al lucrării sînt remarcabile. Relevante sînt portretele grafice ale publicistului Tibori Szabó Zoltán, criticului Mircea Ţoca, pictorilor Kusztos Endre, Mohy Sándor, dirijorului Antonin Ciolan, ale scriitorilor Lucian Blaga, Fodor Sándor, Nicolae Steinhardt, Negoiţă Irimie. O notă aparte o reprezintă ipostazele paraliticului, care reuşesc să redea suferinţa dramatică a bolnavului. În ceea ce priveşte portretele-pictură, constat o altă mare surpriză pe care Valovits ne-o oferă în registrul cromatic. Mă refer în special la pertretele episcopului Márton Áron, a marelui regizor György Harag, a reputatului violonist Ştefan Ruha, sau a profesorului Kántor senior.

Indiscutabil această expoziţie îmi confirmă impresia pe care am avut-o în urmă cu douăzeci de ani , cu ocazia vizitării atelierului; László Valovits a trăit, trăieşte şi va trăi pentru artă. Pictura este pentru el singura raţiune a existenţei.

Prof. dr. Mircea Alexandru BIRŢ

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.