Lansare de carte: Între Pămînt şi Cer, pe Camino de Santiago. Camino Francez 2012 – un volum de Manuela Sanda BĂCĂOANU

Coperta Manuela Sanda BacaoanuEditura Şcoala Ardeleană şi Librăria Book Corner invită cititorii joi, 16 iulie a.c., de la ora 18, la lansarea volumului intitulat Între Pămînt şi Cer, pe Camino de Santiago. Camino Francez 2012, apărut la amintita editură clujeană sub semnătura Manuelei Sanda Băcăoanu. Despre noua apariţie editorială vor vorbi Cristina Beligăr, Victor Cubleşan şi Adrian Popescu. Evenimentul lansării va avea loc la Librăria Book Corner din Cluj-Napoca, B-dul Eroilor nr. 15.

„Trebuie să vii aici, pe Camino, ca să-ţi dai seama cît de fericit eşti de fapt, cît de minunată e viaţa şi cît de recunoscători trebuie să fim pentru tot ceea ce ni se întîmplă.
Într-adevăr, pentru majoritatea oamenilor nu-i uşor să iasă pur şi simplu din zona de confort şi să privească viaţa din alt unghi. Veşnicul carusel serviciu-acasă-weekend şi mai rar concediu ne-a prins aşa de tare, încît nu mai putem sări din el, se învîrteşte cu o viteză ameţitoare şi ne ţine captivi într-o lume iluzorie, incapabili să trăim cu adevărat, nişte morţi vii ce se mişcă la fel ca marionetele purtate de către păpuşari, fără dorinţe adevărate, fără putinţa de a învia măcar un pic, din cînd în cînd.” – notează, în carte, Manuela Sanda Băcăoanu.

Autoarea, Manuela Sanda Băcăoanu, este o moaţă din Munţii Apuseni, pasionată de călătorii şi dorind să aducă în conştiinţa cititorilor frumuseţea vieţii aşa cum este ea, cu bune şi cu rele, momente tragice şi magice, toate trăite cu adevărat în cursul unei călătorii iniţiatice, un pelerinaj la Santiago de Compostela, în Spania. În viaţa de zi cu zi inginer, a simţit întotdeauna că trebuie să facă ceva mai mult, aşa că a devenit terapeut Bowen, pentru a fi mai aproape de oameni şi a-i ajuta să devină „cea mai bună variantă a lor” din această viaţă. Dacă aceste cîteva rînduri şi-au atins scopul, atunci următorul gest va fi acela de a deschide cartea… – este invitaţia pe care autoarea şi organizatorii evenimentului ne-o adresează.
M.B.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.