LACUL LEBEDELOR

 • de la Cluj la Shanghai – drumul sau nobleţea firescului •

S-au pus umbrele pe pluşul purpuriu al sălii Operei, prepuiesc. Aurul balcoanelor doarme, mi-am zis, visînd la nemurire.

Iar scena e goală…

Aşa ar trebui să fie, cînd stagiunea ia sfîrşit, iar personajele principale – cîntăreţi, balerini, regizori sau corpul tehnic – vrea, cu necesitate să-şi tragă sufletul. Tentaţia-i enormă, şi, din cînd în cînd, paşii mă poartă spre „intrarea artiştilor”, acolo unde arareori îngăduie zeii picior de muritor. Doar atunci, cînd ofranda buchetelor de flori mulţumesc pentru „clipele astrale”, locul îngăduie un surîs, o strîngere de mînă, ovaţii…

Zgomote. Mişcare. Forfotă, chiar. Maşinile stau înghesuite într-o mimată parcare, portarul rămîne într-o totală lipsă de „poză” şi controlează tot ce mişcă. Şi… mişcă! E cald, miezul zilei, pare-mi-se, aşa că cer să fiu primit de directorul Operei din Cluj, domnul Florin Estefan.

„E la repetiţii”, aflu, aşa că trebuie să aştept. Şi aştept… Culoarele sînt pline de moloz, (se repară, se zugrăveşte, se primeneşte…) Din depărtare, de pe scenă se aud arii.

Tumult.

Managerul general, directorul, e un tînăr bariton, un om fără fasoane şi protocol:

– Pregătim premierea Werter. Un regal pentru toţi iubitorii operei.

– Nu mergeţi în China?

– Ba da. Corpul de balet, în principal. Turneul va fi în Shanghai şi cîteva oraşe pe o rază de 1500 kilometri.

– Ne purtaţi un pic prin „culisele” acestui turneu?

– Am fost cu scenograful şi cel de la lumini pentru a vedea toate teatrele unde vor fi spectacole şi concerte. Cel mai mic teatru are scenă dublă faţă de a noastră. Spaţiile trebuie umplute. E o problemă. Dar dirijorul Jim Wang ne-a făcut oferta şi noi am răspuns provocării. Au aflat de la Cristian Mogoşan că şi noi avem balet. Chinezii au cerut Lacul lebedelor. Sigur Lacul… nu s-a mai jucat cam demult. Dar maestrul Solomon a spus că se poate. Un spectacol de factura asta presupune multă energie. Decorurile le fac cei din China, noi face schiţele. Tot noi realizăm şi costumele. Cîştigul este că merg oamenii peste hotare, văd o altă lume, ne alegem cu o nouă producţie, pentru că decorurile vin în ţară şi sînt gîndite ca să poată fi adaptate pentru Opera Română. Plus din banii care trebuie să revină Operei acoperim celelalte costuri. Şi, pînă la urmă, nici diurna nu este de lepădat. Sper să iasă bine, pentru că există perspectiva unui contract de lungă durată.

– N-aţi mai fost demult în turneu.

– Sînt alţii care merg cu producţii mult sub mediocru. Fără pretenţii. Dar noi nu scădem ştacheta. Însă e nevoie de aşa ceva, pentru că numai aşa se poate căpăta mai multă experienţă, faimă… În China vor fi 15 spectacole cu Lacul… şi 3 concerte dirijate de Jim Wang. Vor Cînta Irina Iordăchescu, Cristian Mogoşan, iar în ultimele două spectacole voi cînta şi eu. Acompaniamentul va fi asigurat de Bucarest Simphony Orhestra.

– Logistica?

– Avem vreo 10 oameni care se ocupă de tot ceea ce e nevoie pentru aşa ceva. Cazare, costume, translaţie – toate sînt o problemă.

– Relaxarea…

– După China. Dar, ştiţi cum e, acum cînd e vreme bună, ei, dansatori şi cîntăreţi, trebuie să transpire în sală. Iar concediul, în octombrie, probabil, cînd vremea nu mai ţine cu turiştii… Dar asta e viaţa de artist.

La doi paşi, Liceul de coregrafie, Cluj. Directorul, domnul Marius Loga mă conduce în sala de repetiţie.

Căldură mare, mon cher, geamuri larg deschise, nici o briză. Corpuri contorsionate, corpuri transpirate, reflectate în oglinzile mari, martore tăcute ale unei strădanii de ore şi ore de repetiţii. Iar maestrul Vasile Solomon „nu iartă nimic”, orice mişcare, orice gest, orice răsuflate trebuie să fie în perfectă concordanţă cu textul nevorbit al încîntătoarei poveşti din Lacul Lebedelor. Bătaia din palme accelerează ritmul, perechile, două cîte două, măresc, acoperă spaţii, plastica e mereu corectată de ochiul vigilent al regizorului, coregrafului şi dascălului… Totul este subordonat nevoii de frumos din noi – numitorul comun al tuturor semenilor planetei. Pînă şi momentele dramatice au frumuseţea lor, evitîndu-se clipa cea urîtă, aducătoare de spaime*.

Uit că sînt repetiţii, baletul acesta neobişnuit, cu fragmente de succesiuni şi virtuozităţi coregrafice fascinează. Personajele se… simt, chiar şi aşa, în costume de repetiţie, fără machiaj, fără lumini, fără decor… Unduiri ca micile valuri ale lacurilor din intimitatea Clujului, sau secvenţe de incredibilă dezlănţuire a mişcării, ca însăşi numele locului din marea patrie a Chinei, (Shanghai = oraşul de pe mare).

Trupurile se relaxează pentru o clipă şi profit de mica pauză pentru a umple tolba curiozităţilor cu întrebări fugare.

Maestrul Vasile Solomon, oficiind o taină, pe care, încet-încet, începem s-o înţelegem:

– Lucrurile neprevăzute par şi mai interesante. Şi te provoacă. Am primit un telefon de la noul director al Operei Române din Cluj şi m-a întrebat dacă se poate face Lacul… pînă în septembrie. Se poate, am spus. E un proiect mare, fie şi pentru că puţine trupe de la noi ajung în China. Iar Clujul merită să reprezinte România în această tentativă. Aşa ceva nu se poate refuza!

– Ştiu că aţi vrut să renunţaţi la un moment dat…

– A fost un gînd. Dar am făcut selecţii de la Liceul de coregrafie, am cerut ajutorul Simonei Noja de la Opera din Viena (care mi-a oferit dansatori de marcă), am cooptat în acest ansamblul şi balerini de la Opera Maghiară şi… iată-ne, gata de aventură.

– De cîte ori aţi pus Lacul lebedelor în scenă.

– De patru ori, atît la Cluj cît şi la Lubljana.

– Cîţi dansatori aveţi?

– Ceva peste 50. Un număr corect pentru acest spectacol.

– Care sînt vedetele?

– Andreea Jura şi partenerul ei Dan Haja. Dar avem şi alţi solişti de marcă: Lucian Bacoiu, Doina Băldean, Adelina Filipaş, Augustin Gribigea şi Vlad Maier.

– Ansamblul?

– Se mulează perfect pe ceea ce fac soliştii. Doar nu degeaba lucrăm 4 ore dimineaţa şi alte 3 seara. Ansamblul nu are voie să facă nici un fel de discordanţă. Chinezii cunosc balet. Pentru că la ei vin toate marile companii ale lumii: ruşii, americanii, trupe cunoscute din Europa. Să dansezi la Shanghai Lacul Lebedelor este o mare onoare. Şi o mare responsabilitate. Tocmai pentru că, se ştie, chinezii au un corp de spectatori de-a dreptul profesionist. Sînt foarte pretenţioşi, iar noi vom face totul pentru a fi perfecţi.

– Zilele acestea e o căldură ca în piesele lui Caragiale…

– Iar mişcarea, efortul face să curgă şi mai multă transpiraţie decît de obicei. Dar… Premierea Lacului… va fi la Shanghai. Şi, sînt convins, va fi un succes. Iar la Cluj, vom repeta spectacolul în februarie. Plecăm în data de 17 septembrie şi ne întoarcem pe 20 octombrie. Un turneu pe cinste! Şi vom dansa pe scene enorme. Duble faţă de Opera Română din Cluj. Ultimele repetiţii le vom face într-o sală de sport, tocmai pentru a ne obişnuit cu aceste mari deschideri. Oricum va fi mai greu, pentru că şi efortul va fi dublu. Spaţiul trebuie acoperit. Vorba aia, nu poţi să evoluezi „sub tine”.

***

Repetiţiile se reiau. Trupurile vibrează din nou, dansatorii intră într-o altă lume sau, mai bine zis, intră în lumea lor. Efemeră de drept, dar de o frumuseţe cum numai Ceaikovsky şi l-a putut imagina.

Radu VIDA

* Fotografiile: un mix de prezent şi trecut, cu gînd de bine pentru viitorul turneu din China.