La teatru, prin Bucureşti: TIGRUL + AMANTUL = 2 x 2

 Miercuri, 3 octombrie, la ora 19.30, în Sala Mică a TNB va avea loc avanpremiera spectacolului-coupé 2 x 2, prezentat în cadrul proiectului „Uşi deschise pentru toţi’’, compus din piesele într-un act TIGRUL de Murray Schisgal şi AMANTUL de Harold Pinter, puse în scenă de regizorul Vlad Stănescu.

Veţi descoperi două surprinzătoare poveşti de iubire într-o ecuaţie inedită şi veţi afla despre nebănuitele faţete ale dragostei, ce poate lua naştere în cele mai neaşteptate împrejurări, dar şi despre cît de greu se menţine vie flacăra pasiunii.

Un spectacol dulce-amărui şi pe alocuri picant, un veritabil „catastif al amorului” în variantă modernă, în care succesul e asigurat, în primul rînd, de remarcabila performanţă a actorilor. Îi veţi reîntîlni în ipostaze pasionale pe Maia Morgenstern şi pe Mircea Rusu în textul lui Pinter şi veţi descoperi noi valenţe ale talentului Amaliei Ciolan şi al lui Marcelo S. Cobzariu, care dau viaţă cunoscutei piese scrise de Murray Schisgall.

Nu în ultimul rînd, noua premieră prilejuieşte reîntîlnirea cu regizorul Vlad Stănescu, căruia îi datorăm, printre altele, acel uimitor balet al trapelor, spectacolul sceno-tehnic care a pus în valoare virtuţile unice ale scenei mari a TNB. Scenografia spectacolului este semnată de Ioana Creangă, iar mişcarea scenică de Florin Fieroiu.

Premiera oficială a spectacolului este programată pentru 17 octombrie 2012 – a transmis, pentru FĂCLIA de Cluj, Serviciul Strategii Culturale, Comunicare şi Relaţii publice al Teatrului Naţional Bucureşti.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.