La Tăuşeni: „De-semne spre cer pentru ploaie şi curcubeu”

A plouat de-a binelea, la sfîrşitul săptămînii trecute, în localitatea Tăuşeni, comuna Bonţida, ceea ce nu ne-a împiedicat să ne amintim de cunoscutul Ansamblu monumental „De-semne spre cer pentru ploaie şi curcubeu”, realizat de renumitul artist Alexandru Chira (1947-2011), fiu al satului. În fiecare toamnă, cam în perioada în care ne găsim, îşi dau întîlnire în apropierea acestei adevărate operă de artă, foştii colegi, prieteni şi consăteni ai artistului Alexandru Chira. Este un bun prilej de a aduce un omagiu autorului acestui monument, unic din Europa, avînd în vedere stilistica sa, ce se doreşte a fi pus în valoare şi din punct de vedere turistic. De fapt, aceasta a şi fost una din temele discutate, zilele trecute, de cei 25 de oaspeţi adunaţi la poalele ansamblului monumental, aflat într-un peisaj rustic, deosebit de frumos şi odihnitor pentru vizitator. După cum ne spunea unul dintre promotorii acestui îndăzneţ proiect (şi totodată realizatorul monumentului), ing. Viorel Haitău, directorul SC „Tehnofavorit” SA Bonţida, în prezent se pregăteşte noul element al ansamblului monumental, „Pasărea de foc”, care, probabil, va fi inaugurat anul viitor şi care se va adăuga celorlalte elemente, ultimul fiind prezentat vizitatorilor anul trecut (este vorba despre elementul numit „Păstorul Cel Mare”). Totodată, de la directorul unităţii din vecinătatea Castelului „Bánnfy” am mai aflat că tot la anul vom avea ocazia să admirăm şi fîntîna adîncă de 9 metri, o nouă realizare a susţinătorilor acestui obiectiv cultural şi turistic. În fiecare toamnă mergem la Tăuşeni să descoperim un nou element, o nouă operă de artă adăugată la ansamblul monumental de la marginea satului. Ploaia căzută la sfîrşitul săptămînii trecute a sugerat, parcă, ideea finalizării acestor „semne” spre cer. Un cer înnorat, dar, pe pămînt, multă, multă iniţiativă şi bunăvoinţă în inima realizatorilor acestui monument spaţial.

Avem convingerea că, în curînd, Ansamblul monumental „De-semne spre cer pentru ploaie şi curcubeu” de la Tăuşeni (alcătuit din nu mai puţin de 16 elemente, pînă în prezent, desigur) va intra în circuitul turistic al judeţului Cluj şi că se va monta şi un indicator în această privinţă la Jucu, de unde porneşte drumul spre această localitate pitorească. Nu de alta, dar lumea trebuie să ştie că acolo există un obiectiv de artă, unic pe continentul nostru.
SZ.Cs.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.