La Orman, comuna Iclod: Zilele „Gheorghe Moceanu”

La sfîrşitul acestei săptămîni, comuna Iclod găzduieşte o importantă manifestare cultural-sportivă, prilejuită de comemorarea a 105 ani de la dispariţia lui Gheorghe Moceanu (1838-1909) – primul profesor de gimnastică, scrimă şi dansuri populare, promotor al educaţiei fizice în România, el aducîndu-şi contribuţia la introducerea gimnasticii în şcoli şi în armată. Născut în satul Orman, comuna Iclod, Gheorghe Moceanu este evocat prin programe culturale şi sportive, organizate şi în acest an de Primăria şi Consiliul Local Iclod, avînd în frunte tot un om de sport, pe dl Emil Pîrţoc, cunoscut mai ales prin activitatea domniei sale în cadrul Federaţiei Române de Rugbi. Sîmbătă 16 august şi duminică 17 august 2014 au loc în localitatea Orman Zilele „Gheorghe Moceanu”. Sîmbătă, de la ora 16, pe terenul de sport din Orman se va desfăşura întîlnirea foştilor componenti ai echipei de fotbal, urmată de un meci între veterani. La ora 18, la Căminul Cultural din Orman, toţi oaspeţii vor participa la o o masă festivă organizată cu prilejul revederii componenţilor formaţiilor sportive din pitoreasca aşezare dintre dealuri.

Duminică, 17 august 2014, la ora 13, va avea loc deschiderea oficială a evenimentului, urmată de cuvîntările edililor locali şi ale invitaţilor. La ora 13,30 spectatorii vor putea viziona demonstraţii sportive de karate şi lupte libere, iar în continuare Ansamblul folcloric “Valea Someşului” din Gherla va susţine un program de cîntece şi dansuri populare. Manifestările de la Orman vor fi onorate de cadre didactice universitare clujene din domeniul sportului şi educaţiei fizice, specialişti care vor rememora viaţa şi activitatea primului dascăl de educaţie fizică din România, Gheorghe Moceanu.

SZ.Cs.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.