La Opera Naţională Română Cluj-Napoca: DON QUIJOTE

Seară de balet magnifică în templul culturii clujene! Trei şcoli de dans din Japonia – Yoko Ballet Academy, Sawako Murase Ballet Studio şi Sato Ballet School – au deschis Gala, cu un recital din repertoriul clasic internaţional: « Dans tătărăsc » – Egami Anna, Satsuki Matsumoto şi Ririko Matsumoto; Pas de deux « Napolitana » – Abe Joon, Atago Yuri ; Pas de trois din Lacul lebedelor – Saori Kodama, PDD « Corsar » -Yoshihara Kyoko, Dan Haja; « La fille mal gardee » – Okazaki Miku; « Pas D’Esclaves – Ueshima Keigo, Mariko Kawashigashi; PDD « La Sylphide » – Takashima Kentaro, Sinya Ayaka; « Raymonda » – Shiori Kubota; « Ceaikovsky PDD » Yoon Jinang şi « Satanella » Aimi Miyazawa, Dan Haja. Oaspeţii au ridicat sala în picioare, cu maiestoase execuţii grand pas de chat, revoltade sau manej de coupee-jete.

În partea a doua, baletul lui Ludwig Minkus, cu toate veacurile sale, s-a dovedit a fi un dans tînăr. Spun asta pentru că în acest Don Quijote, în coregrafia lui Valentin Barteş, chiar şi mai vîrstnicii au propria tinereţe. La mai bine de 400 de ani de la tentativa lui Cervantes, episodul de mare forţă mobilizatoare, în care Don Quijote ajută cuplul Basilio – Quitry să-şi găsească fericirea, trăieşte ca atunci, în libretul, coregrafia şi regia anului 1869, cînd la Balshoi Theatre din Moscova au triumfat Marius Petipa şi Alexandr Gorski. Aşa a ajuns pînă la noi, acel « la vida es sueno »*, simbol al mişcării literare baroce, ce-şi are rădăcinile în filosofia hindi, mistica persană, morala budistă sau gîndirea antică greacă.

La Cluj s-a vorbit în japoneză, coreeană, rusă, croată, slovenă şi, bineînţeles, română. Iar tăcerile, furtunoase, ca muzica din spatele lor, au creat limbajul comun al baletului de înaltă calitate.

Neîndoielnic că tonul l-au dat protagoniştii : Yoko Honda şi Valentin Barteş (Quitry, respectiv Basilio). Nu numai pentru că în jurul lor se desfăşoară întreaga intrigă. Ci pentru că, în dinamica întregului spectacol, fouette, grand jete, diagonalele de piruette sau elementele de virtuozitate « dublul saut de basque, dublul sissonu şi tururi a la secaude » au fost, în remarca prof. Loredana Crăciun, cele mai grele şi, totodată, cel mai bine executate. O remarcă deosebită şi pentru ţinuta braţelor în stil spaniol pentru Roxana Cociş (Mercedes), Mihai Constantinescu (Espado), Aimi Miyazawa, Daniela Bogoi (Florăresele), Tuba Miyutto (Dulcineea) sau Carmen Ungureanu şi întregul ansamblu al Liceului de coregrafie « Octavian Stroia ». Precum şi personajelor de compoziţie, cu mare forţă emoţională: Cavalerul tristei figuri – Marin Turcu (Don Quijote), Alexander Mishutin (Lorenzo), Marius Toda (Gamacho), Vlad Maier (Sancho Panza) şi Matsumoto Tsatsuki (Cupidon). Notă distinctă au făcut şi solistele actului II – Masazo Komuro, Mizuha Akia, Yoshihara Kyoko şi Aimi Miyazawa.

Spectacolul acesta a dovedit că se poate. Dl. Valentin Barteş a fost în Japonia, Italia şi România, a pus trupele la treabă, iar un corp fatal anonim de profesori de balet şi mai apoi repetiţiile reunite de la Cluj-Napoca au făcut ca sala să vibreze la înalta temperatură a artei adevărate. A fost o seară în care, dincolo de modern sau tradiţional, s-au conturat suflete pereche, emanînd dragoste pentru savoarea dansului, estetica ţinutei şi înalta expresivitate a mişcării. Trebuie subliniat faptul că, în contextul întîlnirii unor culturi diferite, dansul a armonizat chemările şi a transmis optimism contagios sălii. Lipsa dansului gitan, (care nu este în roman), dar care a rămas undeva în memoria colectivă a iubitorilor de balet, n-a impietat asupra ansamblului, iar construcţia regizorală şi culoarea locală au îngăduit cărare spre inimile spectatorilor: cu soarele cald al Spaniei şi fierbinţeala iubirii dintre personajele principale. Visul, însă, liantul în dinamica şocurilor culturale, acel « cuerdo loco »**, fiind cheia lui Platon care eliberează fiinţa doar făcînd Binele. Iar celebrul pas de deux din ultimul act a confirmat, dacă mai era nevoie, că, indiferent de culturi, natura umană este dominată de acel metalanguage, în care oricine şi de oriunde poate descoperi logica după care am fost zămisliţi. Unici şi, totuşi, identic asemănători în simbolistica nonverbalului.

Şi, mai ales, contopiţi în magia dansului.

Radu VIDA

Foto: AnomisadiV

* Viaţa este un vis – don Pedro Calderon de la Barca, 1635

** Înţelept nebun – Span. Orig.