La mulți ani în slujba Cuvântului și a cetățenilor Urbei noastre!

“La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul” (Io, 1,1). Cuvântul adevărat este acela care transmite voința lui Dumnezeu. Misiunea apostolilor este de a răspândi în lume adevărul despre Dumnezeu și de a aprinde făclia divină în suflete. Peste veacuri, aceeași este misiunea tuturor celor care se pun în slujba lui Dumnezeu și în slujba Cuvântului.

Cuvântul ascultat și transformat în viață de credință este Cel care ne transformă în fii ai lui Dumnezeu: “Nu oricine îmi spune: Doamne, Doamne, va intra în Împărăția cerurilor, ci acela care ascultă și împlinește cuvântul Tatălui Meu Celui din ceruri” (cf. Mt 7,21).

Atunci când cuvântul transmis este adevăr și dreptate, el devine lumină pentru cel care îl citește și îl primește. Iar lumina este Dumnezeu, o spune Isus: „Eu sunt Lumina lumii; cel ce Îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieții” (Io 8,12). Spunem și noi, cu psalmistul: “Făclie picioarelor mele este legea Ta și lumină cărărilor mele” (Ps. 118).

O Flacăra vie, o Făclie a fost în acești 30 de ani și pentru noi ziarul local, aducându-ne în casă veștile ce interesau Urbea, de la politică la sport, de la timpul probabil la mica publicitate, cu vești despre vii și decedați, dar punând în evidență, ori de câte ori era nevoie, evenimente religioase, în spiritul echilibrului și al echitații confesionale. Acestea din urmă au fost realizate prin meritul incontestabil al celor care au redactat articole religioase și au semnat publicarea lor.

Mulțumim lui Dumnezeu și Redacției „Făclia” pentru cei 30 de ani de colaborare, de efort comun în promovarea adevărului, de împreuna participare la viața Cetății cu dorința de a o face mai bună.

Recunoștință pentru deschiderea ecumenică și căutarea unor căi de apropiere între Biserici. Paginile ziarului „Făclia” au oferit un spațiu de întâlnire între confesiuni, un adevărat “amvon” de la care fiecare Biserică s-a adresat periodic cititorilor, le-a oferit hrana cuvântului divin.

Ne amintim cu bucurie participarea la conferințele de presă și la marile momente aniversare ale Eparhiei de Cluj-Gherla.

Avem nădejdea că prin colaborarea dintre ziarul Făclia și Biserica noastră a coborât în sufletele cititorilor lumină din lumina Pruncului din Iesle, a blândului Isus pe care-L așteptăm și acum să renască, pentru un nou Crăciun al speranței, al iubirii, al împăcării și rugăciunii.

Întregului colectiv de redacție, tuturor colaboratorilor din acești ani le dorim o frumoasă aniversare tri-decenală și la multe alte decenii în slujba Cuvântului și a cetățenilor Urbei noastre.

† Florentin Crihălmeanu,
Episcop greco-catolic de Cluj-Gherla

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.