La Mintiu Gherlii. primarul are planuri mari

La Mintiu Gherlii, deocamdată cea mai acută problemă este curăţirea zăpezii de pe  drumurile comunei. Primăria, pe toată perioada iernii are încheiat un contract cu o firmă de deszăpezire din Dej, care asigură curăţirea carosabilului în cele șase sate componente. Doar pe drumul ce duce spre satul Pădureni (Ţop) au fost probleme, zilele trecute. Acolo se ajunge mai greu, dar administraţia locală face tot posibilul ca şi locuitorii acestui sat să se poată deplasa în condiţii bune în centrul de comună. În satul respectiv locuiesc doar câteva familii, cu oameni bătrâni, însă şi ei sunt protejaţi de edilii din Mintiu Gherlii, care anul trecut au modernizat sediul fostei şcoli, unde au amenajat o sală pentru diferite activităţi culturale.

Important este ca şi în cele mai îndepărtate localităţi rurale din zonă să se poată ajunge cu maşina, în vreme de iarnă. Nu întâmplător, pe acest an Primăria şi-a propus reabilitarea a 6 kilometri de drumuri comunale şi reparaţii de străzi la Mintiu Gherlii, unde în 2018 au fost  efectuate lucrări de canalizare şi a fost spart carosabilul. Primarul Dumitru Oltean ne-a mărturisit că în cursul acestui an doreşte să amenajeze şi drumul „Sub Copar”, care ar face legătura cu drumul Gherla – Cămăraş, scurtând distanţa dintre Mintiu Gherlii și localităţile de pe Câmpie (Fizeşu Gherlii, Ţaga, Geaca etc.). Este un proiect mai vechi al Primăriei, care, însă, din diferite motive, tot a fost amânat. În 2019 edilii doresc cu orice preţ să demareze acest proiect, aşa cum fac toate demersurile în vederea obţinerii aprobărilor şi actelor necesare realizării asfaltărilor pe raza centrului de comună. Cum vine primăvara, gospodarii aşezării de pe Valea Someşului Mic se vor apuca de lucru.  De asemenea, vor fi reamenajate şi drumurile de ţară din împrejurimile celor şase sate componente ale comunei.

În următorii ani, primarul Dumitru Oltean mai doreşte extinderea reţelei de apă potabilă şi de canalizare în satele comunei, în afară de Pădureni, unde din cauza terenului abrupt este mai greu să introduci conductele. Deocamdată, în hotarul comunei Mintiu Gherlii este zăpadă, totul este alb, dar la sediul Primăriei se pun la punct investiţiile ce vor fi realizate în noul an. Nu vor fi chiar aşa de multe, însă proiectele au ca scop îmbunătăţirea condiţiilor de trai ale populaţiei.

SZ.Cs.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.