La mijlocul acestui an, românii şi-au redus împrumuturile bancare

crediteSoldul creditului acordat firmelor şi populaţiei a scăzut cu 0,7% în iulie faţă de luna precedentă, pe fondul majorării împrumuturilor în lei şi al diminuării celor în valută, în timp ce valoarea creditelor restante şi nivelul depozitelor bancare au scăzut cu 8,6%, respectiv 0,9%.

Din datele furnizate de Banca Naţională a României reiese că soldul creditului neguvernamental acordat de instituţiile de credit a scăzut în luna iulie 2016 cu 0,7% faţă de luna iunie, până la nivelul de 216,138 miliarde de lei. Creditul în lei s-a majorat cu 0,5%, în timp ce creditul în valută exprimat în lei s-a redus cu 2%. Totuşi, la începutul acestei luni, creditul neguvernamental a înregistrat o creştere de 1,8% faţă de luna precedentă, pe seama majorării cu 15,7% a componentei în lei şi a diminuării cu 11,4% a componentei în valută exprimată în lei (exprimat în euro.
Creditul în lei acordat populaţiei a avansat, în iulie faţă de iunie, cu 1,9%, iar faţă de iulie 2015 creşterea a fost de 29%. În schimb, finanţările populaţiei în valută s-au redus atât de la o lună la alta, cu 2,4%, cât şi în ritm anual, cu 13,2%.
Creditul guvernamental s-a majorat în iulie cu 0,9% faţă de iunie, până la 91,84 miliarde de lei, şi a crescut cu 7,4% faţă de aceeaşi perioadăa anului trecut.

S-a diminuat valoarea creditelor restante

În iulie, valoarea totală a creditelor restante în lei ale populaţiei şi firmelor a ajuns la 6,534 miliarde de lei, în scădere cu 8,6% faţă de suma raportată în iunie, în timp ce restanţele la creditele în valută au coborât cu 3,6%, la 8,560 miliarde de lei.
Totalul creditelor în lei atingea, în iulie, 119,792 miliarde de lei (cu 0,56% peste valoarea din luna precedentă), din care 55,88 miliarde de lei erau sume contractate de agenţii economici şi 61,26 miliarde de lei împrumuturi efectuate de populaţie. Creditele în valută totalizau 99,397 miliarde echivalent lei (cu 2,06% mai puţin faţă de iunie), din care 47,98 miliarde de lei împrumuturi contractate de agenţii economici şi 49,36 miliarde de lei credite luate de populaţie.

A scăzut nivelul depozitelor bancare

Depozitele constituite de populație în lei au scăzut, în iulie față de iunie, pentru prima dată în ultimele 11 luni, însă ca ritm anual se mențin pe plus, cu un avans de 10,5%. Depozitele în lei ale populaţiei au scăzut cu 34,6 milioane de lei, până la 97,425 miliarde de lei, iar depozitele în lei ale persoanelor juridice (societăți nefinanciare și instituții financiare nemonetare) s-au redus cu 3,3 %, până la 75,084 miliarde lei.

Totuşi, comparativ cu iulie 2015, depozitele în bănci au crescut cu 12,2%, pe seama economiilor în lei realizate de companii, unde s-a consemnat un avans anual de 21,4%. Şi economiile în lei ale persoanelor fizice au înregistrat un ritm anual de creștere de 10,5%.

Depozitele în valută ale gospodăriilor populației și persoanelor juridice s-au majorat cu 0,4%, până la 84,663 miliarde echivalent lei. Comparativ cu aceeași lună a anului precedent, depozitele în valută au crescut cu 6,9%. Astfel, depozitele în valută ale gospodăriilor au crescut cu 7,3%, iar depozitele în valută ale persoanelor juridice au crescut cu 6,2%.

Pe ansamblu, valoarea totală a depozitelor constituite în bănci de populație și firme s-a diminuat cu 0,9% în iulie față de iunie.

V.D.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.