La Iclod continuă investiţiile edilitare

În plină toamnă, edilii comunei Iclod lucrează de zor la finalizarea lucrărilor demarate încă din timpul verii, dar şi la investiţiile planificate până la sfârşitul anului.

Gospodarii aşezării  someşene nu stau degeaba nici în această perioadă şi acţionează din plin la realizarea obiectivelor propuse. Zilele trecute, de exemplu, s-a predat amplasamentul pentru construirea a două pasarele pietonale peste râul Someş în vecinătatea celei vechi, uşurând astfel deplasarea locuitorilor din satele Iclod şi Iclozel, dar şi a celor care trec prin comună. Tot o pasarelă se amenajează şi pe Valea Mărului. Sunt lucrări de mare necesitate, având în vedere că pasarela  veche  nu mai făcea faţă solicitărilor.

Tot la Iclod, Primăria a depus la Ministerul Dezvoltării clarificările pentru finanţarea obiectivului „Modernizare străzi în satele Fundătura, Orman şi Iclozel”. Este vorba de un contract de finanţare în valoare de 5.010.161 lei. Aici mai amintim că în acest an edilii comunei au amenajat noi trotuare la Iclod şi s-au terminat lucrările de canalizare în localitatea Fundătura. Zilele trecute s-a rezolvat şi iluminatul la noua Staţie de epurare. Preocupări gospodăreşti, care vor fi continuate până la căderea primei zăpezi.

Apropierea iernii îi găseşte pregătiţi pe angajaţii Primăriei comunei Iclod, toate maşinile şi utilajele de deszăpezire fiind reparate şi puse la punct. Nu duc lipsă nici de materiale antiderapante, iar în caz de nevoie pot acţiona zi şi noapte. Deocamdată, vremea  prielnică contribuie la efectuarea lucrărilor edilitare amintite mai sus.

SZ.Cs.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.