La Gherla se face ordine în privinţa cîinilor vagabonzi

În municipiul Gherla mereu au fost probleme cu cîinii vagabonzi. Cu toate că acum trei ani edilii au amenajat un modern adăpost pentru ei, pe străzile oraşului mai găsim haite care dau fiori pietonilor, mai ales copiilor şi oamenilor în vîrstă.

Totuşi, cam de un an, Primăria a luat măsurile necesare şi cu ajutorul celor de la SC ADP SA, periodic, cîinii neînsoţiţi Ciini-vagabonzisînt capturaţi. Idee bună, era şi mare nevoie de o astfel de măsură.

Zilele trecute, în cadrul şedinţei Consiliului Local a fost adoptată o hotărîre cu privire la „revendicarea” cîinilor. Astfel, 37.20 lei vor trebui să plătească persoanele care revendică cîinii capturaţi şi depuşi în adăpostul de la marginea oraşului. Acelaşi tarif va fi plătit şi de persoanele care doresc să adopte cîini (mai găsim la Gherla şi astfel de oameni!). Tariful reprezintă costul capturării, de 30 de lei, la care se adaugă TVA.

Nivelul a fost stabilit în ultima şedinţă a Consiliului Local Gherla, unde s-a aprobat şi tariful de întreţinere pentru cîinii aflaţi în adăpost. Acesta este de 2.80 lei/zi + TVA şi cuprinde cheltuielile cu hrana animalelor, utilităţile şi manopera.

Edilii municipiului Gherla au mai aprobat extinderea adăpostului, constînd în construirea unui ţarc metalic în suprafaţă de 200 metri pătraţi, cu o capacitate de 54 locuri. Măsuri binevenite, avînd în vedere problemele existente (încă!) în privinţa cîinilor vagabonzi. Primăria municipiului Gherla doreşte să facă ordine şi în acest domeniu.

SZ.Cs.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.