La Gherla se distrug sculpturile din lemn

În timp ce în plin centrul municipiului Cluj-Napoca este vandalizată statuia lui Matei Corvin, nu departe, la Gherla, dar într-un loc mult mai retras, în frumosul parc (puţine oraşe din ţară au o zonă verde atât de veche şi frumoasă!) au fost distruse lucrările de artă ale cunoscutului sculptor din localitate, Galgóczi Ioan, prezent recent şi pe ecranele televiziunii în cadrul emisiunii „Românii au talent”, difuzat pe postul PRO TV. Într-o noapte (sau poate chiar în toiul zilei!?), oameni certaţi cu bunul simţ (sau aşa zişi „amatori” de artă) au bătut joc de munca talentatului sculptor gherlean şi pe rând au început să distrugă lucrările de artă amenajate pe domeniul public de pe raza parcului. Astfel, broasca ţestoasă a rămas fără cap, o bufniţă a fost ferecată, căluţii sculptaţi au fost tăiaţi cu fierăstrău şi aşa mai departe. Încă bine că locaţia cea mai căutată şi frecventată de copiii mici, „”Casa Veveriţei”, realizată tot de domnul Galgóczi Ioan a rămas intactă, cine ştie până când…

Artistul gherlean are mai multe opere de artă şi în părculeţul din faţa Catedralei Armeneşti din plin centrul municipiului Gherla, de unde acum doi ani a dispărut un…ursuleţ sculptat din lemn. Nu e de mirare, dacă autorul acestor lucrări este tare amăgit şi a rămas după aceste incidente cu un gust amar. Noi sugerăm paza sculpturilor atât ziua, cât şi noaptea. Nu de alta, dar ne trezim în curând că nu vom avea nimica pe domeniul public! La Braşov urşii adevăraţi fac ravagii, iar la Gherla cei sculptaţi din lemn iau drumul hoţilor.

SZ.Cs.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.