La Fizeşu Gherlii edilii poartă grija tineretului

La acest sfîrşit de an am cutreierat mai multe sate din împrejurimile municipiului Gherla şi am reuşit (chiar dacă nu în totalitate) să culeg cîteva informaţii referitoare la viitorul localităţilor rurale pe unde am trecut.

Desigur, noutăţi sînt peste tot, iniţiativele gospodăreşti nu lipsesc (cu toate că problemele financiare sînt hotărîtoare, nu ajung doar intenţiile…), iar gospodarii nu duc lipsă de proiecte.

În comuna Fizeşu Gherlii ne-a reţinut atenţia preocuparea primarului Ionel Mînecan de a îmbunătăţi condiţiile de distracţie şi de sport-mişcare ale tinerilor din cele patru sate componente ale aşezării de la poarta Cîmpiei Transilvaniei, zonă cunoscută mai ales prin renumitul lac al ştiucilor (rezervaţie naturală) de la Săcălaia.

Edilul-şef are grijă de tineret şi ia măsuri ca atare. Înainte de toate, la începutul anului 2013 se va moderniza clădirea Căminului Cultural (care nu arată rău nici acum, recent acolo am asistat chiar la un concert de muzică creştină), o instituţie culturală ce găzduieşte şi biblioteca. În curtea şcolii din Fizeşu Gherlii se construieşte noul teren de minifotbal sintetic, după ce acum doi ani s-a inaugurat şi mica, dar cocheta sală de sport ( puţine sate au aşa bază sportivă acoperită!). La terenul de sport de la marginea comunei se doreşte amenajarea unui vestiar şi grup social.

Iată doar cîteva din preocupările inimoşilor edili din Fizeşu Gherlii, care în aceste zile de iarnă acordă o mare atenţie practicanţilor diferite discipline sportive (singura pîrtie de schi din jurul Gherlii se găseşte pe teritoriul comunei, la marginea satului Nicula). Acum doi ani s-a pus în discuţie amenajarea unui baby-lift pentru urcarea schiorilor, un proiect îndrăzneţ, dar care, pînă la sfîrşit, nu s-a mai realizat. Poate, actualul primar va sprijini iniţiativa amatorilor de schi din zonă!

La Fizeşu Gherlii planurile mari nu lipsesc, la ordinea zilei amintind canalizarea, poate una dintre cele mai mari investiţii din ultimii zece ani. Cum va permite timpul, lucrările vor fi continuate.

SZ.Cs.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.