LA DONNA E MOBILE

Cornel Udrea

Cică nevasta fostului prezident francez Szarkozy a reuşit să-i umilească pe paparazzi, îmbrăcând şi umblând la vedere cu o culoare, cu movul, vreme de mai multă vreme, astfel că, pe bună dreptate, cititorii, spectatorii s-au supărat pe freneticii ăştia mici, fiindcă încearcă să-i păcălească, publicând aceleaşi fotografii.

Toate acestea ţin, acum, de domeniul romantismului contemporan, a benignului zâmbitor, a mofetelor care strigă-n gura mare că-s vulcani. Cerul civilizaţiei, al preocupărilor Europei, sunt inumanele spectacole cu public, al asasinatelor în serviciul comandat. Desigur, memoria colectivă este cea mai parşivă formă de amnezie socială contracronometru.

Opinia publică plânge din ce în ce mai puţin la vederea amintirilor legate de aceste atentate ce au împânzit Europa şi nu numai o lungă listă se adaugă istoriei care se va citi – dacă o să se mai citească! – cu indiferenţă cauzată de timpul care pune un zid despărţitor între faptă şi memorie. Comemorările devin tot mai scurte, rugăciunile sunt expediate, mai asistăm la câte-un retro televizat, după care realitatea, abruptă, brutală, condimentată îşi revendică drepturile.

Mi se pare că noi trăim într-o realitate uşor paralelă cu cotidianul, pentru că proliferează al naibii de mult bârfa de nişă, articolul răutăcios din tabloide, fotografiile cu caracter compromiţător, acestea din urmă primind, uneori, o legendă, care poate să fie sinteza a două-trei seriale de Bollywood ialomiţean. Cine sunt beneficiarii? Ne întâlnim zilnic cu ei, cu ele: gospodinele de pe scara noastră, din dragul nostru bloc cu 10 etaje, adăpostind zeci de cuşti de beton, îmbrăcate cu aceleaşi capoate preistorice, pe care este scrisă evoluţia uleiului menajer românesc, gureşe critice, acide, lipăind ferm în nişte adidaşi aruncaţi de nepoţi, şi alături de ele pensionarii, foarte mulţi căzuţi din sistem. În faţa televizorului, care îi mânuieşte şi-i plimbă unde vrea el, contemporanii noştri rup din societate, din personalităţi, din nevestele lor, din amante păguboase şi puse pe pârât, şi astfel se naşte inimitabilul folclor românesc de scară. Tovarăşii telespectatori zăngăne şi nişte uriaşe săbii din recuzita opiniei publice, destituindu-l pe Zorro, umilindu-l pe Toma Alimoş, pe Iancu Jianu, astfel anunţându-ne că fără spiritul lor belicos societatea noastră s-ar duce pe centura cu păcate.

În vremea aceasta, o bluză mov trece strada prin loc nemarcat, iar paparazzi se năpustesc să o imortalizeze pentru pofta nesăţioasă a flămândului sătul.