La Dej: Trei cărţi şi o aniversare

 Miercuri, 25 ianuarie, la Cercul Militar din Dej a avut loc o triplă lansare de carte, cele trei volume, apărute la sfîrşitul anului trecut, avîndu-l ca autor pe Gheorghe Lucian D’Aquila, membru al Ligii Scriitorilor din România – Filiala Cluj, al Uniunii Epigramiştilor din România şi unul dintre cei mai activi membri ai Cenaclului literar „Radu Săplăcan”, patronat de ASTRA Dej.

Evenimentul, organizat de Despărţămîntul Dej al ASTRA şi moderat de preşedintele acestuia, ec. Radu Gavrilă, s-a bucurat de prezenţa unui public numeros, din care nu au lipsit prietenii şi colaboratorii năsăudeni, Ioan Mititeanu, vicepreşedinte ASTRA Năsăud, Lucreţia Mititeanu şi Valer Petrehuş, preşedintele Asociaţiei culturale „Virgil Şotropa”.

Despre autor şi volumele sale – Banii care aduc moarte şi Catrene şi epigrame, ambele publicate la Editura David Press-Print Timişoara, şi despre Moştenirea doamnei Miclescu (ediţia a II-a), apărut la Editura Singur din Tîrgovişte – au vorbit poeta Raveca Vlaşin, scriitorii Ioan Mititeanu şi Ştefan Mihuţ, Hegyi Csaba, Lucreţia Mititeanu şi, nu în ultimul rînd, Ioan Dordoi, coordonatorul Cercului Militar Dej.

Fiind vorba şi de o aniversare – Lucian D’Aquila s-a născut în 25 ianuarie 1942 la Bucureşti – nu au lipsit nici urările de bine şi de viaţă lungă, aşa cum nu a lipsit nici momentul artistic al întîlnirii: un fragment din romanul Moştenirea doamnei Miclescu în lectura Luminiţei Fodor şi cîteva catrene în interpretarea tinerelor Adina Moldovan şi Naomi Zăpîrţan, eleve la Grupul Şcolar „Constantin Brâncuşi” şi membre în Trupa de teatru „ASTRA” coordonată de Ioan Petruţiu.

Autor a nouă volume – romane, poezii şi proză scurtă – Gheorghe Lucian D’Aquila face parte dintre neobosiţii truditori pe tărîmul literelor care, cu fiecare carte nou apărută, ne aşează sub priviri tumultuosul cotidian dar, aşa cum sublinia Raveca Vlaşin, o face sub forma unor „tablouri înrămate artistic”.

Magdalena VAIDA

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.