La Cluj, peste 1600 de cereri de înscriere în clasa pregătitoare, în primele două zile

Înscrierile pentru clasa pregătitoare au început în forţă, în judeţul Cluj. Potrivit inspectorului şcolar general Valentin Cuibus, în primele două zile au fost completate cererile de înscriere pentru 1.664 de copii, din totalul de 5.528 copii estimaţi pentru anul şcolar 2015-2016.

„Noi am atenţionat părinţii că nu este cazul să se grăbească. Faptul că înscrii copilul în prima sau în a doua zi nu are nici o importanţă. Perioada de înscriere e foarte lungă, din 23 februarie pînă în 13 martie, iar Valentin-Cuibusordinea înscrierii nu contează. În perioada 20-21 martie se vor publica listele cu candidaţii înscrişi şi se vor aplica criteriile generale de departajare în cazul în care numărul de copii va fi superior numărului de locuri, şi criteriile specifice, dacă va fi cazul. Conform metodologiei, criteriile generale de departajare sînt în număr de patru: dacă copilul are anumite deficienţe, este orfan de unul sau ambii părinţi, provine de la casa de copii sau are o soră sau un frate înmatriculat în şcoala respectivă. Sînt apoi criteriile specifice, care se aplică după criteriile generale şi care au fost elaborate de fiecare şcoală în parte şi avizate de juristul inspectoratului, fiind publicate pe site-urile şcolilor” – a declarat, pentru Făclia, inspectorul şcolar general Valentin Cuibus.

Potrivit şefului IŞJ Cluj, şi în acest an este „înghesuială” la şcolile din centru. În opinia sa, numărul mare de cereri pentru şcolile din zona centrală nu se justifică prin altceva decît prin ideea pe care o au unii părinţi că „este bine să aibă copiii în centru”. „Avem învăţătoare foarte bune la şcolile din centru, dar avem învăţătoare la fel de bune şi la şcolile din cartiere. În plus, acest şcoli au mult mai mult spaţiu decît cele centrale, inclusiv spaţiu verde. Mai este, apoi, un aspect, pe care de multe ori părinţii îl cunosc, dar cel puţin la început îl ignoră: riscul ca, la şcolile din centru, începînd din clasa a II-a şi a III-a elevii să facă ore şi după-amiaza, este foarte mare. Şi, cu toate că au fost informaţi asupra acestui risc, mulţi părinţi vin după aceea şi reclamă că trebuie să-şi ducă copiii după-amiaza la şcoală sau că şcoala respectivă nu mai poate face after-school pentru că nu are spaţii disponibile. E o chestiune de mentalitate foarte greu de schimbat, din păcate” – a declarat Cuibus.

Deşi se ştie că mulţi părinţi îşi fac flotant pentru a-şi putea înscrie copiii la şcoli din zona centrală, Cuibus spune că Inspectoratul Şcolar nu are ce face. „Dacă omul are flotant la o adresă, se consideră, conform legii, că acolo are domiciliu şi atunci sîntem obligaţi să-i asigurăm copilului un loc în şcoala care are arondată acea stradă, pe care el figurează cu adresa. Că sînt cinci copii la o adresă, că sînt şapte copii la o altă adresă, că flotantul este făcut pe o lună sau pe două luni – astea sînt constatări pe care le-am făcut anul trecut. Din păcate, legislativ, noi, Inspectoratul, nu putem lua nici o măsură” – a declarat Valentin Cuibus.

M. TRIPON

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.