La Cluj, 3.617 de cereri depuse în prima săptămână din calendarul de înscriere în învățământul primar

În prima săptămână (8-15 martie) a primei etape din calendarul de înscriere în învățământul primar pentru anul școlar 2018-2019 au fost completate și depuse, la nivel național, 97.021 de cereri. Dintre acestea, 84.697 de cereri (87,3%) vizează copii cu vârsta de 6 ani (împliniți până la data de 31 august 2018, inclusiv), iar 12.324 de cereri (12,7%), copii cu vârsta de 6 ani (împliniți începând cu data de 1 septembrie 2018) – informează MEN.

La nivelul județului Cluj au fost completate și depuse 3.617 cereri, dintre care 3.208 vizează copii cu vârsta de 6 ani (împliniți până la data de 31 august 2018, inclusiv), iar 409 – copii cu vârsta de 6 ani (împliniți începând cu data de 1 septembrie 2018).

În prima etapă, părinții sau tutorii legali își pot înscrie copiii până în data de 26 martie, inclusiv. Conform metodologiei, cererea-tip poate fi completată atât la secretariatul unității de învățământ la care părintele dorește înscrierea copilului, cât și online. Cererile-tip completate online trebuie în mod obligatoriu validate în unitatea de învățământ aleasă pentru înscriere, în prezența părintelui și a cel puțin unuia dintre membrii comisiei, zilnic, între orele 8:00 – 18:00 (luni-vineri). Lista copiilor înmatriculați și informațiile privind numărul locurilor rămase libere și situația copiilor neînscriși după prima etapă vor fi afișate în unitățile de învățământ și pe site-urile acestora, respectiv ale inspectoratelor școlare județene, în data de 30 martie.

A doua etapă de înscriere este programată în perioada 12 – 18 aprilie, rezultatele urmând a fi afișate în data 23 aprilie. Între 24 aprilie și 4 mai, inspectoratele școlare vor soluționa toate cazurile nerezolvate după finalizarea etapei a doua.

M. T.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.