La Cluj, 111 candidaţi au lipsit de la proba scrisă a concursului de Titularizare

La Cluj, 111 candidaţi, din cei 1249 care au obţinut dreptul de a participa la proba scrisă pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate din învăţământul preuniversitar, au lipsit de la examenul de miercuri, 20 iulie. Alţi 56 candidaţi au ales să se retragă din concurs în timpul probei, dintre care trei din motive medicale, iar 53 din motive personale – a anunţat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Cluj, prof. Andreea Coroian Goldiş.

Conform datelor centralizate de Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, la nivel naţional s-au prezentat 22.866 de candidaţi (87,20%) din cei 26.223 de candidaţi care au obţinut dreptul de a participa. Din promoţia de absolvenţi ai anului 2016, au fost prezenţi 3.162 de candidaţi. 11,5% dintre candidaţi s-au retras din motive personale sau medicale, iar 29 de candidaţi au fost eliminaţi din examen. Candidaţii eliminaţi pentru fraudă sau tentativă de fraudă nu vor fi repartizaţi pe posturi didactice/catedre în anul şcolar 2016-2017.

Primele rezultate vor fi publicate în data de 27 iulie la sediile inspectoratelor şcolare judeţene şi pe site-ul dedicat. Contestaţiile se vor înregistra în perioada 27-28 iulie, iar rezultatele finale vor fi anunţate în 3 august.

Pentru concursul de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate în învăţământul preuniversitar, sesiunea 2016, au fost publicate 4.442 posturi didactice/catedre vacante pentru angajare pe perioadă nedeterminată şi 45.570 pentru angajare pe perioadă determinată. La Cluj, anul acesta au fost scoase la concurs 1.346 de posturi şi fracţiuni de posturi, dintre care 69 titularizabile şi 1277 pe perioadă determinată.

M. TRIPON

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.