La Chiuieşti: FASCINANTA UNICITATE A REÎNTOARCERII

• dincolo de speculaţii scenografice •

Dimineaţă de iulie, pe apele încă reci ale Sălătrucului. Cînd a depăşit „Cotul Căşeiului” maşina sălta de bucurie. Drumul ca-n palmă, vineţiul asfaltului încîntă legănarea suspensiilor. În stînga pajişti. O irezistibilă chemare către sănătate această unduire de verde ce acoperă dealurile Rugăşeştiului pînă în Chiuieşti. Şi mai departe, pe drumul lui Pintea spre Maramureş e chiar expresia indigenă a existenţei riguros organizate. Din Măgoaja, coborînd dealul Rohiei, spre Lăpuş şi micile încrustaţii în perle din Dămăcuşeni, Rogoz şi din Lăpuşul Românesc spre Băiuţ sau, de din dreapta apei, Suciu de Sus, Suciu de Jos care comunică peste Munţii Ţibleş cu Botiza.

Închid ochii.

Toate amintesc de vestitul haiduc, temeinic umblătoriu prin cele locuri de legendă. Apa Sălătrucului face valuri mici şi dă la iveală chip îndepărtat. Unduirea saltă în dimineaţa ce se anunţă deosebit de călduroasă. Saltă aşa, parcă ar sta în şa, zicea odată Toderaş, fostul vizitiu al Dispensarului, călăreţ încercat pe cele tainice cărări de munte. Şipotul îi îngînă glasul şi parcă din şaua închipuită, din ritmica mişcare a corpului ridicîndu-se şi coborînd, întinderea de vere se contopeşte în înaltul ceriului albastru. Pe o atît de vastă suprafaţă, oamenii par puţini. De fapt, nu sînt puţini. Doar că fiecare e pe la treburile lui. Şi-şi văd de rînduieli.

Viceprimarul comunei, domnul Ioan Costenar:

– Şi de la noi au plecat în Italia, Franţa, Spania. Mulţi. Dar tot atît de mulţi se şi întorc. O să vedeţi o reală schimbare în Chiuieşti. Şi-au adunat ceva bănuţ, au investit, în case, în terenuri, în agricultură modernă. Şi, ce-i mai important, oamenii lucrează cu sîrguinţă. Creşterea animalelor e, acolo, în sîngele oamenilor. Sînt mulţi care au proiecte europene. Registrul fermierilor a ajuns la numărul 670. Multe oi. Cu turme de peste 1500 de capete. Şi vaci. Din rasele cele mai bune. Şi albine, cu miile. În toate satele aparţinătoare, animalele au întîietate. Iar turmele s-au înmulţit. Şi odată cu ele, a crescut şi nivelul de trai.

– Se practică şi alte meserii?

– Oamenii construiesc. Asta a dezvoltat firme de construcţii, cu tot ceea ce este necesar pentru clădiri trainice. Şi, în general,”serviciile” pentru agricultură sînt reînviate şi reinventate. Mai lucrează oamenii la Fujikura, la MGT… în Dej.

Plăsmuiesc din nou.

Norii se adună spre Poiana Blanchii. Mai sus, la Podirei, plouă deja. O ploaie cu soare, ce dă verdelui de pe dealurile din împrejurimi irizaţii de diamant. Picurii se preling pe frunzele arborilor şi dispar repede, aşa cum au şi apărut. Din tufişuri se aude parcă viersul inconfundabil al lui Alexa Sigartău, cel care a dat glas atîtor legende din vieţuca Haiducului de la Măgoaja. Au plecat şi Pintea, a plecat şi Alexa. Dar oamenii gravează totul acolo, în inimile lor. Şi transmit fapta cea bine cugetată viitorimii.

Soarele înstăpîneşte locul şi imensitatea îşi reintră în drepturi.

Caut valea scurmată de căruţe, prin care treceam, altădată, Sălătrucul. N-o găsesc. Doar poduri de beton arcuiesc întinderea apei săltăreţe. Merg pe asfaltul încins. Urc spre biserica veche. Răsărite din nelinişti vegetale, aducţiunile de apă şi canalizare prind contur. Cum se vine pe Valea Strîmbului, va fi o staţie de epurare. Fonduri europene, aflu. S-au început lucrările la introducerea apei şi canalizării pentru o parte din Chiuieşti. În acelaşi proiect se preconizează şi asfaltarea drumului din satul Strîmbu. Iar fostul cămin cultural de la Măgoaja, acum în paragină, are o destinaţie clară: cămin de zi pentru bătrîni. Modernizat complet. O mai veche ambiţie a primarului Gavril Mihuţ: căminul va fi dat în funcţiune la sfîrşitul acestui an.

La Chiuieşti e efervescenţa cea mai mare. Căminul cultural primeşte o nouă faţă şi, speră oamenii, va fi gata cît de curînd. Va fi şi un muzeu al portului popular. Uliţa, cum zicea un vechi profesor de română, se va muta pe simeze. Asta pentru că, aici sau în satele aparţinătoare, sărbătorile laice sau religioase sînt onorate cu portul popular. Văd cu ochiul minţii sărbătoarea hramului bisericii din Huta. Un şuvoi de oameni, coborîţi parcă de pe Columna lui Traian, sfinţind locul pe care-l binecuvîntase, cîndva, însuşi Zamolxe. Nu sînt puţini nici interpreţii de muzică populară care-şi fac ţinută de scenă de prin părţile locului. Aici e nodul, întretăierea Maramureşului, Bistriţei şi Sălajului. Şi, credeţi-mă, fiecare piatră respiră acest adevăr. Lîngă modernul edificiu care conturează Căminul cultural sînt iniţiate lucrările pentru un Centrul de marketing şi turism. Un punct de informare pentru un vast areal, de serioasă tradiţie, cu atracţii turistice dintre cele mai spectaculoase.

Se cere popas. La umbră. Aşa că, în centru, la un bar cer o cafea. Aburul ridică la cer miros îmbietor. Îmi amintesc că, aici, tot omul te întîmpină cu o plăcintă creaţă, cu găluşte (sarmale n.n.) sau o leveşă şi mămăligă cu brînză. Aer, apă, mult verde şi muncă. În Frîntură. Sau în altă parte. Asta îi ţine pe oameni sănătoşi. Şi dacă se întrec în hărnicie, e numai pentru că fiecare îşi ştie rostul şi puterea, şi fiecare vrea mai mult şi mai bine.

***

Înaltul albastru, adîncul într-un peisaj verde. Pînă să ies la drumul cel mare, cu eşapamente nervoase, îmi bucur privirea cu ridicăturile de un verde crud. Şi mai ales, reţineţi vă rog, îmi încînt privirea cu această realitate catifelată ce priveşte spre viitorul ei. Poate că la Opriş, Căşiel sau Măgoaja vor exista lacuri de acumulare, pentru controlul strict al inundaţilor. Poate va veni şi gazul prin părţile locului… Sigur e că fiecare reîntoarcere înseamnă momente marcante pentru o aliniere la ceea ce Chiuieştul aspiră: modernitate şi bunăstare.

Radu VIDA