La ce foloseşte legea lustraţiei?

Ilie Călian

Legea lustraţiei, aprobată marţi de  Camera Deputaţilor, este mai interesantă prin istoria ei decît prin conţinut – şi, mai ales, prin istoria ei “recentă”.

Proiect susţinut cu mare tam-tam în campania electorală a Alianţei DA (PNL-PD) din 2004, transpus, apoi, chiar într-un text ce ar fi urmat să fie asumat de Parlament, lustraţia – adică interzicerea dreptului unor foşti demnitari de partid şi de stat comunişti de a ocupa funcţii publice, numiţi şi aleşi – nu a izbutit să încălzească suficient entuziasmul postelectoral al celor ajunşi la guvernare. Altfel, ar fi “făcut-o”, dînd un anumit conţinut şi celebrei condamnări a comunismului de către Băsescu. De fapt, el însuşi, proaspătul preşedinte, ar fi urmat să fie “lustrat”, dacă s-ar fi votat legea, nu doar ca bănuit (dar cu dosarul negăsit) colaborator al Securităţii, dar, mai ales, ca “nomenclaturist”: în octombrie 1989, în ajunul Congresului al XIV-lea al PCR, fusese promovat ca şef al navigaţiei civile române în Ministerul Transporturilor. Şi mai erau şi alţii, din guvernul nou instalat, başca unii parlamentari ai noii Puteri.

Cum-necum, tocmai marţi s-a găsit loc, în pripă, pe agenda Camerei Deputaţilor, pentru votarea proiectului legii lustraţiei. Numai că, în ultimul moment, s-a constatat că, în forma în care era, proiectul ar fi pus sub semnul întrebării două recente şi importante numiri, votate de aceeaşi Coaliţie la putere: primul ministru, Mihai Răzvan Ungureanu, care  a fost membru în CC al UTC, şi noul şef al Serviciului de Informaţii Externe, Teodor Meleşcanu, fost şef de agenţie diplomatică înainte de 1989. Aşa că, “pe picior”, s-au adus două amendamente, care i-au scutit pe utecişti şi diplomaţi de ruşinea de a fi lustraţi. Se adeverea, astfel, pronosticul lui Ion Iliescu, care, atacat pentru apartenenţa sa la nomenclatură, a spus că va avea grijă noua Putere să-i promoveze pe utecişti…

Aşadar, de acum încolo, foştii demnitari comunişti nu vor mai putea ocupa funcţii executive importante, în care să fie numiţi, dar pot candida pentru funcţii alese prin votul electoratului (consilieri locali şi judeţeni, primari şi preşedinţi de consilii judeţene, parlamentari). Motivul l-a precizat Curtea Constituţională, care a spus că dreptul de a fi ales este garantat de Constituţie. De altfel, în acelaşi mod s-au pronunţat şi forurile europene de specialitate, care au şi explicat că, dacă imediat după revoluţie era acceptabilă lustraţia, chiar mai “dură”, la atîţia ani după instalarea democraţiei nu mai este acceptabilă. Altfel spus, orice revoluţie implică anumite încălcări ale drepturilor fundamentale ale omului, inclusiv limitări ale drepturilor civice pe baza simplei apartenenţe la o categorie politică, socială sau profesională şi nu pe baza unei decizii a justiţiei pentru fiecare caz în parte. Însă, odată instaurate legile statului de drept, niciun om nu poate fi condamnat decît strict individual, pe baza legilor.

S-a spus adesea că, dacă s-ar fi impus la începutul anilor ’90 Legea lustraţiei, România ar fi arătat altfel acum. Probabil. Numai că nici chiar electoratul nostru nu prea dorea această lege – cel puţin aşa cum era formulată atunci. Iar apoi, experienţa CNSAS-ului a ajuns să-i exaspereze pe mulţi, tocmai pentru că aducea atingere unor principii ale statului de drept, prin faptul că se dădea drept de “judecată” unor oameni dinafara sistemului juridic.

Deci, la ce ne serveşte această lege – care, iată, a fost “ajustată” chiar în şedinţa de vot, pentru a nu incomoda actuala Putere? Evident, nu prea ne serveşte. Cei care au însemnat ceva în vechea nomenclatură fie s-au “lustrat” singuri, fie sînt deja la vîrsta pensionării şi nu pot fi angajaţi. Aşa că rămîn cei care erau foarte tineri pe vremea aceea – doar tinere speranţe din UTC. Însă pe aceştia parlamentarii Coaliţiei i-au iertat…