„Jumătatea de inimă este moartea teatrului”

„Creatorul de teatru” se dorește a fi un denominativ pentru omul nemulțumit, dezgustat chiar de realitatea lumii în care trăiește, cea a istoriei mici, personale sau a celei mari, mereu în căutarea unui act eliberator, acel ceva „înălțător”. Într-un cvasi-monolog, potențat de prezența celorlalți actori care fac, în mare parte, figurație și de interacțiunea ocazională cu aceștia, Bruscon (Marcel Iureș) se dezlănțuie perorând cu patos și dezamăgire despre măreția artei teatrale (superioară până și muzicii, se spune…), o artă de neînțeles pentru omul de rând, pe care îl tratează, pe cale de consecință, cu dispreț și duritate.

Protagonistul piesei lui Thomas Bernhard, pusă în scenă de Teatrul Național București (regia și traducerea Alexandru Dabija, scenografia Gabi Albu) devine prototipul actorului megaloman, cu o carieră de-o viață în slujba scenei, pretențios, chiar misogin, apelând la jocul inflexiunilor vocale și la fraze emblematice pentru tema în discuție: „Jumătatea de inimă este moartea teatrului”, „Femeia face teatru, bărbatul este teatru!” etc. Așadar, o meserie care, aflăm, presupune dedicare totală, fiecare cuvânt trebuie gândit și trăit cu toată inima.

Contraste vizibile, de la elogiul adus artei dramatice și până la detașarea de aceasta, influențat de un public incapabil să guste „idealul artistic”. Pentru unii actori, ne spune Bruscon, teatrul este un mod de viață, pentru alții, o capcană în care aceștia rămân încarcerați toată viața.

Umor absurd și valențe tragicomice, relația actorului („cel mai bun actor din lume” – cf Sara) cu celelalte personaje este „imposibilă”, un continuu efort de transformare, însă fără succes. Sara (Alexandra Sălceanu) găsește motive să-și bată joc de tatăl ei, soția Agate (Ana Ciontea) se preface bolnavă tocmai înaintea reprezentației (mă refer la comedia „Roata istoriei”, scrisă de însuși Bruscon; nu e ușor să „mimezi” replicile prin accese de tuse – de unde și o nouă invenție, „teatrul asmatic”), băiatul Feruccio (Lucian Iftime) nu are pic de talent actoricesc. Cât despre hangiul din Utzbach (Alexandru Bindea) și ajutoarele sale (soția/Afrodita Androne și Erna/Victoria Dicu, îmbrăcate tipic austriac), la care cei patru au poposit în turneul lor, într-o locuință modestă, aceștia aduc un plus de umor prin rigoarea comportamentală care îi caracterizează (bulversați, oarecum, de musafiri în „Ziua sângeretului”, adică „fiecare zi de marți”) și prin jocul de limbaj.

Teatru în teatru, un discurs în care tendința megalomanică a personajului principal este subliniată deopotrivă de pretențiile sale greu de satisfăcut, de costumație/în rolul lui Napoleon și de suma tuturor personajelor istorice prezente în aceeași piesă, nu degeaba numită „Roata istoriei”…

Ne-am bucurat de revenirea la Cluj a lui Marcel Iureș, însă așteptarea era de a vedea mai mult public în sală. Primăvara teatrală continuă la Cluj cu noi manifestări, nu mai puțin de patru titluri săptămâna aceasta la Teatrul Național și trei la Teatrul Maghiar de Stat, sunt de urmărit și programele teatrelor independente, săptămâna aceasta se joacă, din nou, la Reactor, piesa „Sub apă” și mai sunt și altele, doar să căutăm, să fim deschiși.

Iulia GHIDIU