Județul Cluj are încă un Tezaur Uman Viu: Viorica Tripon, din Negreni

Viorica Tripon, din localitatea clujeană Negreni, este una dintre cele 12 persoane care vor primi anul acesta titlul onorific de Tezaur Uman Viu.

Lista cu cele 12 persoane „purtătoare, creatoare și păstrătoare de patrimoniu cultural imaterial”, aprobată de Comisia Națională pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial, a fost comunicată, luni, de Ministerul Culturii. În această listă figurează: Ion Albu, jud. Neamț (spiritualitate, măști populare); Maria Antoaneta Ciucă, jud. Sibiu (port popular / brodat); Sorin Ion Giubega, jud. Vâlcea (prelucrarea lutului/olărit); Petru Hașaș, jud. Bihor (prelucrarea lutului /olărit); Ioan Moldovan, jud. Bistrița Năsăud (spiritualitate, cântăreț neprofesionist); Cornel Salvator Palladi, jud. Bihor (prelucrarea fibrelor și firelor textile); Lăcrămioara Pop, jud. Harghita (spiritualitate, cântăreț neprofesionist); Cosana Vinca, jud. Hunedoara (spiritualitate cântăreț neprofesionist); Maria Bucin, jud. Mureș (spiritualitate); Ștefan Lupu, jud. Brașov (prelucrare lemn); Dumitru Tincu Pop, jud. Maramureș, (spiritualitate, cruci și epitafuri); Viorica Tripon, jud. Cluj (prelucrarea fibrelor și firelor textile – țesături).

Conform informațiilor care ne-au fost furnizate de Grigore Sâmboan, consultant artistic în cadrul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj, Viorica Tripon„a Popii Iuănului”, cum o știu sătenii din Negreni -, în vârstă de 70 de ani, a învățat încă din copilărie să urzească, să pună războiul de țesut și să țeasă. A transmis meșteșugul și celorlalte femei din localitate, dar și fiicei sale, Maria Gabrian, care de mică o ajuta la torsul lânii și cânepii, la rășchiat și depănat, la pusul războiului și la țesutul de „dosuri” (șterguri). Din pânza țesută de mama ei, Maria Gabrian confecționează straie populare – sumane pentru membrii grupului tradițional din Negreni, dar și poale pentru femeile din acest grup.

Dosarul de candidatură pentru titlul de „Tezaur Uman Viu” a fost întocmit de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj.

Programul Tezaure Umane Vii, implementat de Ministerul Culturii, prin Comisia Națională pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial, urmărește salvgardarea, păstrarea și transmiterea patrimoniului cultural imaterial. Programul vizează „identificarea și recunoașterea la nivel național a celor care sunt creatori și păstrători ai valorilor tradiționale și care fac, prin talentul și efortul lor, dovada caracterului excepțional al performării, fiind capabili să transmită un anumit element de patrimoniu imaterial, în forma și cu mijloacele tradiționale nealterate, contribuind, astfel, la asigurarea viabilității acestuia în cadrul comunităților”.

M. TRIPON

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut