Joi, miting „Cartel ALFA”

Confederaţia Naţionala Sindicală „Cartel ALFA” va organiza, în perioada 2-4 octombrie, între orele 15 – 18, mitinguri de protest în toată ţara, se arată într-un comunicat al confederaţiei. Principalele revendicări se referă la: modificarea de urgenţă a Legii dialogului social; privatizări care să asigure păstrarea activităţii şi a locurilor de muncă; deblocarea posturilor din sectorul bugetar; oprirea privatizării companiilor strategice; crearea de locuri de muncă; creşterea valorii salariului minim pentru 2013 la cel puţin 850 lei; modificarea şi aplicarea legii salarizării unice pentru bugetari şi abrogarea imediată a actelor normative care eşalonează până în 2016 plata drepturilor salariale câştigate în instanţă.
Manifestaţiile de protest se vor desfăşura după următorul calendar:
* marţi, 2 octombrie – Buzău, Constanţa, Covasna, Dâmboviţa, Iaşi, Neamţ, Olt, Satu Mare, Suceava, Vâlcea * miercuri, 3 octombrie – Alba, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Bihor, Dolj, Giurgiu, Harghita, Ialomiţa Sălaj, Sibiu * joi, 4 octombrie – Arad, Argeş, Bacău, Brăila, Bucureşti, Braşov, Călăraşi, Cluj, Caras-Severin, Galaţi, Gorj, Hunedoara, Mehedinţi, Maramureş, Mureş, Prahova, Teleorman, Tulcea, Timiş, Vaslui, Vrancea.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.